Cardoso şi Martinovic – monedă de schimb pentru datoria faţă de Dinamo în cazul „Iordache”?
/ 2 decembrie 2009 In PanduriiDeşi oficialii Pandurilor neagă faptul că Dinamo ar fi demarat discuţiile pentru înregimentarea lui Cardoso, de posibila trecere a acestuia la gruparea din Ştefan cel Mare poate fi legată şi posibila plată ce ar trebui făcută de gorjeni către Dinamo în cazul „Iordache”.
Pandurii au fost foarte aproape de a fi neprogramaţi în campionat din cauza unei decizii luată de comisiile LPF cu privire la cazul „Iordache”, litigiul fiind stins pentru moment de o înţelegere între Marin Condescu şi Nicolae Badea, dar problemele ar putea să-şi facă din nou simţită prezenţa în 2010, mai ales că sentinţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv întârzie să apară.
Dacă TAS-ul nu va da câştig de cauză Pandurilor, gorjenii vor fi nevoiţi să plătească dinamoviştilor aproximativ 1,2 milioane de euro, sumă pe care ar putea să o transforme în transferul unor jucători dinspre Târgu Jiu spre Bucureşti, numele lui Cardoso fiind deja pe lista jucătorilor doriţi de Dinamo. Un alt jucător care ar putea intra în discuţie ar fi sârbul Novak Martinovic, unul dintre cei mai bine cotaţi jucători ai momentului din lotul lui Ciobotariu, însă fundaşul spune că nu ţine să plece de la Pandurii: „Dacă va fi o ofertă bună pentru mine şi club şi preşedintele zice da, mai vedem. Îmi place la Târgu Jiu, am trei ani de contract şi îmi doresc să-mi cresc jocul, iar echipa să urce în clasament”, a declarat Martinovic.