Pandurii, cu cinci nominalizați la premiile Gazetei Sporturilor
/ 4 decembrie 2015Nu mai puțin de cinci reprezentanți ai Pandurilor sunt pe listele celor care ar putea primi la finalul acestui an premii în anchetele celui mai prestigios ziar de sport din țară
Nimeni n-a spus-o mai frumos!
/ 18 decembrie 2013Mulți jucători sau antrenori au venit și au plecat la și de la Pandurii în ultimii ani. După caz, mulțumiți sau cu mai mici ori mai mari supărări, am asistat la tot felul de declarații din partea celor care au venit la Pandurii din toate colțurile țării sau din cele patru zări ale lumii. Niciodată, până acum, n-am avut însă parte de una care să ne facă inima să tresalte și ochii să ni se umezească, ușor, de mândrie
Adrian Rusu: „Pentru noi, aceste aprecieri înseamnă foarte mult”
/ 28 decembrie 2011Adrian Rusu a aflat de la Sport în Gorj că este cel mai bun fundaș dreapta din prima parte a campionatului Ligii I, clasament întocmit de GSP în baza informațiilor oferite de programul statistic In Stat
Cardoso nu se gândește să joace sub tricolor: „România trebuie să găsească fotbaliști români talentați”
/ 14 decembrie 2011Reinventat de Petre Grigoraș, care i-a dat drumul în banda stângă în atacul Pandurilor, ba chiar l-a trimis și vârf împins, Alexandre Cardoso nu și-a pierdut capul și nu crede într-o convocare a sa la naționala României