Energia s-a chinuit să bată pe CSM Ploiești
/ 3 martie 2012Vreme de 35 de minute partida dintre Energia Pandurii Târgu Jiu și CSM Ploiești a fost una echilibrată, în care oaspeții au condus în majoritatea timpului, însă diferența dintre loturile celor două echipe, în special cea de vârstă, și-a spus cuvântul și gorjenii s-au impus cu 30-26 (12-13)
Meci cu cuțitul la os pentru Energia
/ 2 martie 2012Antrenorul Liviu Andrieș consideră că adversarul de sâmbătă este unul periculos pentru că echipa lui Bedivan este cu cuțitul la os, însă nici situația din sânul grupării gorjene nu este deloc liniștită
Disponibilizări la Energia
/ 29 noiembrie 2010După ce s-a despărţit de antrenorii Vasile Stângă şi Mircea Bedivan, Energia a umblat şi la lotul de jucători
Festivitate de retragere de la naţională pentru foşti internaţionali
/ 15 octombrie 2010Cei doi antrenori ai Energiei, Vasile Stângă şi Mircea Bedivan, un jucător al echipei gorjene, Sandu Iacob, precum şi un fost jucător şi antrenor al echipei târgujiene, Sorin Toacsen, se vor afla
Stângă a acceptat naţionala şi-l propune pe Bedivan ca antrenor la Energia în sezonul viitor
/ 15 decembrie 2009Tehnicianul echipei Energia Pandurii Târgu Jiu, Vasile Stângă a acceptat să preia naţionala de handbal masculin a României, dar va continua şi la club până în vară, când îi va expria contractul cu gruparea gorjeană
Vukas a primit vestea cea bună: tumoarea nu a fost de natură malignă
/ 4 decembrie 2009După ce a trecut cu bine peste operaţia prin care a trecut, extrema dreaptă a Energiei, Milan Vukas, a primit, în sfârşit, vestea pe care a aştepta în urma biopsiei