Centrul macedonean Nikola Stojchevski se antrenează cu Energia
/ 14 septembrie 2010 In CS Energia,HandbalNikola Stojchevski, fost jucător al celor de la U Transilvania Cluj, se află în aceste zile la Târgu Jiu, conducerea Energiei dorind legitimarea acestuia.
Jucătorul macedonean evoluează pe postul de coordonator de joc şi este dorit de antrenorul Vasile Stângă la Energia în condiţiile în care Humberto este uşor accidentat, iar Şandru încă nu poate să evolueze cu succes pe acest post: “Lipsa lui Humberto ne crează o problemă mare. Am jucat tot meciul fără conducător de joc. Şandru încă nu este pentru aşa ceva. El vine de pe inter-centru şi încă nu poate să conducă o echipă în centru, dar poate Truică îşi intră şi el în formă”, a declarat antrenorul Energiei după meciul câştigat în faţa Bucovinei Suceava.
Mulţumit de faptul că echipa sa se află pe primul loc, unul cu care spune că jucătorii trebuie să se obişnuiască, preşedintele Gore Popescu este hotărât să-i facă pe plac antrenorului şi să-i aducă jucătorul cerut: “E un jucător foarte bun. Nu s-au înţeles la preţ, a plecat şi acum se pare că îl vor iar. Dacă domnul profesor îl vrea noi facem tot posibilul să i-l aducem. Se vede că dacă lipseşte Humberto avem probleme mari pe centru. Improvizăm, dar nu putem improviza la infinit. Ne mai trebuie un centru bun”, a declarat Gore Popescu.
Nikola Stojcheski se antrenează deja la Târgu Jiu, sub comanda lui Mircea Bedivan, antrenorul principal fiind plecat la o acţiune a lotului naţional, care are programat un meci la Minsk cu echipa Belarusului. Macedoneanul, care a împlinit recent 26 de ani, a mai jucat în ţara natală pentru Vardar Skopje şi în Croaţia la Osijek.
www.sportingorj.ro