Unul dintre cei doi pivoţi ai Energiei veniţi de la Steaua, Dan Savenco, spune că venirea sa la Târgu Jiu nu este ceea ce pare, adică un pas înapoi.
Dan Savenco a declarat la sosirea la Târgu Jiu că Energia este o oportunitate pentru el în condiţiile în care Steaua nu mai găseşte resurse financiare pentru performanţă, iar echipa bucureşteană cade în clasament de la an la an: „Chiar dacă Steaua este un brand, jucând acolo am terminat anul trecut doar pe locul cinci, unul dezamăgitor. Energia m-a surprins plăcut sezonul trecut. Este o echipă muncitoare, care şi-a dorit foarte mult rezultatele pe care le-a obţinut. Pentru mine venirea la Târgu Jiu în acest moment este un pas înainte atâta timp cât sezonul trecut Energia a terminat în clasament în faţa Stelei”, a spus noul pivot al gorjenilor. Acesta a fost tranşant atunci când a venit vorba de obiective: „Am venit pentru locul 1. Pentru asta luptăm, vrem să luăm campionatul!”, a mai declarat Dan Savenco.
Antrenorul Vasile Stângă s-a arătat extrem de mulţumit de ceea ce a reuşit să realizeze la Energia pe postul de pivot, acolo unde sezonul viitor îi va avea pe Novanc, Savenco şi Giotoiu. Referitor la Savenco, Stângă a declarat că îi ştie calităţile de apărător însă vrea să-şi perfecţioneze şi jocul de atac, acesta fiind şi unul dintre obiectivele declarate ale jucătorului.
www.sportingorj.ro