AVANCRONICA LIGA A III-A, SERIA A V-A / FC Şcolar Reşiţa – Pandurii II Târgu Jiu
/ 7 aprilie 2010 In Fără categorieLiderul seriei a V-a a Ligii a III-a, Pandurii II Târgu Jiu, are programat un meci în deplasare în etapa a XXIII-a, trupa lui Gabi Zahiu urmând a întâlni pe FC Şcolar Reşiţa.
La începutul săptămânii antrenorul primei echipe, Sorin Cârţu, a renunţat la serviciile a doi jucători, atacanţii Arrieta şi Tilincă fiind puşi la dispoziţia echipei a doua: “Nu avem probleme de lot, în plus am primit şi întăriri de la echipa mare. Arrieta, Tilincă, Dedu şi Stanciu ne-au fost lăsaţi pentru această etapă şi sperăm să ne ajute să obţinem un nou succes”, a declarat pentru www.sportingorj.ro Viorel Cioară, organizatorul de competiţii al celor de la Pandurii II. Acesta a mai adăugat că în ciuda numelui, adversarul de vineri al Pandurilor este unul destul de experimentat: “Nu trebuie să ne lăsăm amăgiţi de numele echipei adverse pentru că nu e deloc vorba de nişte “şcolari”, ci vom avea de jucat împotriva unei echipe destul de bine închegată, cu mulţi jucători cu ştate vechi în liga a II-a. Cu toate acestea trebuie să ne respectăm statutul de favoriţi şi să obţinem victoria pentru a ne detaşa la şapte puncte de cei de la ACU Arad, care stau în această etapă”, a mai spus Viorel Cioară.
Situaţia grea prin care trece prima echipă a Pandurilor îi pune pe gânduri şi pe cei de la echipa a doua, în cazul unei retrogradări a primei echipe munca celor de la Pandurii II ar putea fi în zadar, regulamentul interzicând ca două echipe ale aceluiaşi club să activeze în acelaşi eşalon valoric: “Ne îngrijorează şi pe noi situaţia de la prima echipă şi sperăm ca echipa să se salveze de la retrogradare, însă orice s-ar întâmpla, noi vrem să ne facem treaba până la capăt şi să câştigăm seria din liga a III-a”, a precizat Viorel Cioară.
FC Şcolar Reşiţa – Pandurii II se joacă vineri, cu începere de la ora 17:00.