RSS post comments feeds rss email feeds twitter

AVANCRONICA LIGA A III-A, SERIA A IV-A / Minerul Jilţ Mătăsari – Oltchim Râmnicu Vâlcea

/ 18 martie 2010

Minerul Mătăsari are programat meci pe teren propriu în această etapă, însă din cauza stării terenului de la Mătăsari, echipa va evolua la Târgu Jiu, pe terenul sintetic.

Directorul sportiv al Minerului Mătăsari spune că după două înfrângeri nescontate, echipa sa are mare nevoie de o victorie în acest meci: „Ne dorim foarte mult să îndreptăm cât de cât lucrurile care au luat-o pe o cale pe care nu ne-am fi dorit şi sperăm ca învăţând din ceea ce ni s-a întâmplat, din greşelile pe care le-am făcut, să trecem peste acest moment şi să urcăm din nou în clasament”, a declarat Ion Şolea pentru www.sportingorj.ro . Oficialul mătăsărenilor a mai spus că pauza dictată de FRF a prins bine echipei sale, chiar dacă nici acum nu poate juca pe propriul teren: „Pentru noi a prins bine această pauză pentru că şi acum terenul nostru este impracticabil. Deacă am fi jucat atunci sau chiar şi acum pe el, acesta ar fi fost distrus complet. Vom juca pe sintetic la Târgu Jiu, acolo unde ne-am şi antrenat toată săptămâna aceasta şi la sfârşitul săptămânii trecute. Faptul că evoluăm pe po suprafaţă sintetică nu ne dezavantajează pentru că ne-am obişnuit ce ea, este mai bine decât în noroi, iar cei de la Oltchim sunt obişnuiţi să joace pe teren cu gazon”, a concluzionat Şolea.

Partida dintre Minerul Jilţ Mătăsari şi Oltchim Râmnicu Vâlcea se va disputa vineri cu începere de la ora 11:30 pe terenul sintetic din Târgu Jiu, în deschiderea meciului dintre Pandurii II şi CS Ineu.

www.sportingorj.ro

CLASAMENTU LIGA A III-A, SERIA A IV-A


Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.