AVANCRONICA LIGA A III-A, SERIA A IV-A / Minerul Mătăsari – FC Argeş II
/ 25 februarie 2010 In Fără categorieMinerul Mătăsari se reîntâlneşte cu fotbalul oficial printr-un meci cu echipa secundă a celor de la FC Argeş, partidă ce se va disputa vineri, de la ora 14:00, la Mătăsari.
Directorul sportiv al Minerului, Ion Şolea, spune că ar fi preferat ca acest retur să înceapă mai târziu: “Din păcate programul de pregătire a fost afectat de condiţiile meteo, iar terenul este încă îmbibat cu apă. Cred că ar fi fost mai bine ca startul returului să fi fost amânat cu o săptămână, dar dacă nu a fost amânat trebuie să ne conformăm să jucăm şi să încercăm să ne impunem deşi vom avea un meci foarte greu cu echipa secundă a celor de la FC Argeş. Nu ne putem ascunde în spatele terenului greu pentru că şi oaspeţii vor evolua în aceleaşi condiţii, aşa că vom trage tare să începem returul cu o victorie”.
Minerul Mătăsari a încheiat turul de capionat pe locul patru în seria sa iar conducerea mătăsărenilor spune că e loc şi de mai bine: “Suntem la doar cinci puncte de primul loc. Beneficiem şi de un program favorabil în retur şi vom încerca să scoatem cât mai mult din acest campionat, iar dacă ni ve va ivi o ocazie de a promova, nu ne vom da la o parte. Cred că ALRO Slatina are prima şansă la promovare, anul acesta promovând doar echipa de pe primul loc. Mă bucur că suntem implicaţi în această luptă. Înseamnă că ne facem treaba destul de bine”, a mai declarat Ion Şolea.
www.sportingorj.ro