RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Minerul Mătăsari, singura echipă gorjeană învingătoare în seria a IV-a a Ligii a III-a

/ 2 noiembrie 2009

Sigla 4Runda a XII-a a ligii a III-a a fost una fără puncte aduse din deplasare de echipele gorjene din seria a IV-a. Doar Minerul Mătăsari a obţinut victoria în această rundă trecând pe teren propriu cu scorul de 2-0 de CS Primavera Craiova, echipa secundă a Universităţii.

Jucând în deplasare, la Caracal, Minerul Motru nu a reuşit încă niciun punct sub mandatul lui Costel Andriucă, aflat la a doua înfrângere din tot atâtea partide, FCM Caracal învingând cu scorul de 2-1. După o serie de trei victorii consecutive, Ralbex Turcineşti a capotat la Târgovişte cedând cu scorul de 2-1 întâlnirea cu FC Târgovişte, echipă situată pe locul 4 în serie şi care ţinteşte promovarea în Liga a II-a la finalul acestui sezon.

În etapa următoare, programată la finalul săptămânii viitoare, toate cele trei echipe gorjene din seria a IV-a vor juca pe teren propriu. Minerul Mătăsari va primi vizita liderului, ALRO Slatina, Minerul Motru va juca în faţa propriilor suporteri în compania celor de la FC Târgovişte, în vreme ce la Târgu Cărbuneşti, Ralbex Turcineşti va primi vizita celor de la Ghecon Lăpuşata, într-o partidă în care porneşte cu prima şansă la victorie.

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.