Pandurii Târgu Jiu a condus ACS Poli la pauză, 1-0, însă bănățenii au întors rezultatul în partea a doua, echipa lui Ionuț Popa impunându-se cu 3-1. Pandurii a revenit pe loc de baraj după acest prim eșec în play-out.
Visul frumos s-a terminat! După 4 jocuri la rând fără înfrângere, Pandurii a înregistrat primul eșec în play-out, unul extrem de dureros pentru că a fost suferit acasă, în fața unei contracandidate la retrogradare și într-un moment extrem de favorabil.
Echipa lui Stoican nu a profitat de absențele numeroase ale oaspeților și a cedat după ce și-a asigurat un avantaj minim la pauză. Hlistei a deschis scorul pe fondul unui joc foarte consistent al băieților lui Stoican în prima jumătate de oră. E drept că ACS Poli a evoluat din minutul 48 în superioritate numrică după eliminarea ușoară a lui Samson.
Chiar și în zece oameni Pandurii ar fi trebuit să reziste dacă ar fi avut între buturi și un portar decent. Căpitanul Stanca și-a îngropat aproape de unul singur echipa, făcându-se vinovat la toate cele 3 goluri, lucru mai rar întâlnit. Dar, cel mai grav lucru este pierderea fundașului Cristian Sârghi, care a suferit o fractură de claviculă și va fi indisponibil până la finalul sezonului. Pandurii a încheiat jocul cu 3 oameni mai puțin, Ene fiind și el eliminat și defensiva oltenilor e decimată rău la Mediaș.
Trupa din Târgu Jiu are mult ghinion! Stoican nu se poate folosi de cei mai experimentați jucători transferați și trebuie să joace doar cu ce are la dispoziție. Batin și-a rupt mâna la meciul de redebut la Târgu Jiu, Sârghi, campion cu Oțelul, s-a accidentat grav după câteva minute de la debut, iar frații da Silva, Erico și Elton nu au fost încă legitimați. Partea bună e că Pandurii e încă în luptă, cu șanse reale de salvare și nu trebuie în nici un fel să dezarmeze.
Pandurii, om cu om:
Stanca: Zi neagră pentru căpitanul pandurilor. Chiar și complet nerefăcut nu avea voie să gafeze de 3 ori, la experiența sa. După o perioadă cu jocuri reușite iată că Stanca a adunat toate erorile posibile într-un interval de 20 de minute. Prima minge a scăpat-o pe sub el, apoi a scăpat balonul printre palme, iar a treia reușită a venit la primul corner al bănățenilor când Cânu a apreciat mai bine decât portarul pandurilor.
Samson: El a provocat dezastrul. Dezordonat în mișcări, a încasat două galbene pentru același gest, și-a lovit peste față adversarul, chiar dacă neintenționat. Colțescu l-a judecat ca pe un criminal periculos și l-a trimis la cabine în minutul 48. Pandurii a făcut pasul înapoi, a invitat practic pe Poli să atace și a așteptat erorile gazdelor care au venit pe bandă rulantă din minutul 70 încolo.
Ene: Joc slab al stoperului gorjenilor. Multe pase greșite în primele 20 de minute, incomodat de prezența avansată a adversarilor. A avut și un moment bun, când blocat pe Soljici. În minutul 84 a fost sancționat cu roșu direct pentru fault în postură de ultim apărător și va sta cel puțin două etape, cu Gaz Metan și Botoșani. Eroare uriașă, mai ales că ACS Poli avea deja 2-1 și juca cu 2 oameni în plus. Faultul nu-și avea nici un rost.
Fl. Ilie: După o serie bună de jocuri a venit și reversul. Henrique l-a întors ca pe clătită la primul gol și a marcat cu un șut pe sub Stanca. E și el la fel de vinovat ca si portarul său.
Bușu: A fost sancționat cu penalti de Colțescu după un duel cu Bărbuț, dar faultul, dacă a fost, s-a petrecut în afara careului. Din fericire Drăghici a ratat penaltiul dictat eronat de central. De remarcat pasa măiastră la golul lui Hlistei. Fizic a suferit foarte mult.
Cioinac: Punctul de rezistență al pandurilor, omul cu mintea limpede, cu atitudine care dă ritmul. Ar merita și banderola de căpitan. Și-a încercat și șutul de la distanță, dar nu a cadrat nicinul.
Păcurar: Titular la închidere pentru prima dată, nu s-a ridicat la un nivel ridicat. Mult prea firav, e dat prea ușor deoparte în duelurile fizice. Nici tehnica nu-l dă afară din casă, loviturile libere fiind mereu fără periculozitate. Ca și la Târgu Mureș, a avut o acțiune personală pe un culoar liber, dar pasa a fost fără destinatar.
Firțulescu: A început în banda dreaptă și a încasat rapid un galben pentru simulare. A rupt ritmul când a avut balonul la picior, dar mereu a fost nesusținut și acțiunile sale au rămas fără finalitate. A avut și o șansă de gol care nu a cadrat poarta din 14-15 metri, lateral dreapta.
Surugiu: Încercat și ca mijlocaș ofensiv cu același randament. Aleargă și cam atât. E groaznic de ineficient în tot ce întreprinde. A avut o șansă mare de gol dar a trimis multe peste poartă un lob din 16 metri. Ocazie mare după o recuperare ofensivă proprie.
Hlistei: Folosit în stânga pentru a intra în centru cu piciorul de bază, dreptul. I-a ieșit lui Stoican pentru că Hlistei a marcat tocmai după o asemenea acțiune. Și-a mai trecut în cont o acțiune reușită, apoi a cedat fizic.
Negruț: O umbră pe teren. Schimbat în minutul 51.
Negoiță: A intrat să suplinească eliminarea lui Samson și nu a avut probleme pe partea sa.
Sârghi: Debut nefericit pentru fostul campion al României. Introdus să întărească defensiva a rezistat pe teren doar 18 minute. În urma unei ciocniri cu colegul său Ene a căzut în umăr și și-a fracturat clavicula. Sezon încheiat pentru ex-gălățean și o pierdere imensă pentru olteni, blestemați parcă.
Hamed: Prea crud pentru un război de supraviețuire, totuși.