RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Simovic a debutat cu 9 goluri şi un joc bun pentru Energia

/ 24 ianuarie 2010

Chiar dacă a ajuns la Târgu Jiu cu doar câteva ore înaintea meciului cu Steaua, Marko Simovic a fost folosit de antrenorul Vasile Stângă, iar interul dreapta a confirmat printr-o evoluţie foarte bună.

Simovic a marcat nouă goluri în poarta Stelei fiind cel mai bun marcator al Energiei în jocul care a decis câştigătoarea trofeului la Cupa Energia, dar el este considerat un jucător foarte bun şi în apărare: „Mă bucură foarte mult jocul lui Simovic, un jucător care, cred eu, poate să suplinească absenţa de până acum a interului dreapta din echipa noastră”, a declarat Gore Popescu.

Şi antrenorul Vasile Stângă a apreciat jocul bun al noii achiziţii, iar la finalul turneului s-a felicitat pentru că, în opinia sa jucătorul face toţi banii investiţi în el: „Simovic, e un jucător care mie-mi place. Mă mir că la vârsta lui are atâta maturitate, e un jucător bun venit la Energia. Noi l-am luat ieftin, dar face mai mulţi bani”, a concluzionat tehnicianul Energiei.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.