Antrenorul oaspeţilor a remarcat jocul foarte bun al Energiei, o echipă pe care a lăudat-o şi pe care a considerat-o ca fiind o învingătoare merituoasă a partidei de la Târgu Jiu.
Bavcevic nu a trecut însă cu vederea evoluţia foarte slabă a elevilor săi: „Ar fi trebuit să fie un derby, ceea ce a şi fost într-o măsură pentru că pentru mine aceste două echipe sunt cele mai bune din România, dar pentru un derby e nevoie de două echipe, dar, din păcate, acum cele două echipe nu au arătat tot ce au mai bun. Noi am făcut cel mai prost meci al nostru din acest sezon. Cel mai bun shooter al nostru a reuşit 2 aruncări din 15. Dacă până acum eram foarte buni la recuperări şi chiar dominam liga, acum gazdele au avut 17 recuperări în plus. Două lucruri au decis această partidă. Dorinţa mult mai mare a echipei din Târgu Jiu şi slăbiciunea noastră în ceea ce priveşte recuperările. Jucătorii noştri au fost depăşiţi sub panou de Milosevic şi Glyniadakis şi cred că aici a fost chia care a decis meciul”, a comentat Bavcevic modul în care Energia s-a impus categoric în meciul de la Târgu Jiu. Tehnicianul Stelei a mărturisit că nu şi-ar dori ca în play-off să dea peste o echipă precum Energia: „Americanii au inventat play-off în toate sporturile pentru a face sezonul mai interesant, însă în play-off cel mai important este mentalul, cât de puternic eşti din punct de vedere psihic. Acolo o înfrângere poate distruge tot sezonul. Dacă mă întrebaţi, aş vrea să evit în play-off echipa din Târgu Jiu cât mai mult posibil. Sunt convins că şi acum au avut doi jucători, Troupe şi Darby, care nu au jucat la potenţialul lor maxim”, a mai spus Niksa Bavcevic.