Acest lucru vine după o suspendare primită de campioana României în ultima etapă a sezonului precedent.
Cu gândul mai mult la partida tur cu Ludogorets, Steaua Bucureşti întâlneşte mâine Pandurii Târgu Jiu. Partida contând pentru etapa a IV-a a Ligii 1, se va disputa cu porţile închise, ca urmare a sancţiunii primite de bucureşteni în ultima etapă a sezonului precedent. Atunci, suporterii stelişti au aruncat cu petarde în teren, o parte dintre aceştia intrând pe suprafaţa de joc pentru a sărbători, alături de jucători, titlul cu numărul 25.
Tehnicianul pandurilor, Petre Grigoraş, nu agreează acest lucru, fiind adeptul unei partide cu numeroşi suporteri în tribune: „Nu este pentru prima oară, dar este urât să joci fără spectatori şi chiar îmi pare rău. Dacă am putea să facem noi un demers, cred că am fi de acord ca meciul din Ghencea să se joace cu spectatori pentru că e foarte important să ai lume în tribună să te privească atunci când joci fotbal”, a declarat acesta.
Steaua București – Pandurii Târgu Jiu
Stadion „Steaua”, București, vineri, 15 august, ora 21:00
Televizare: Look TV
Echipe probabile:
Steaua: Arlauskis – Râpă, Varela, Szukala, Pîrvulescu – Prepeliță, Breeveld – Adi Popa, Chipciu, Tănase – Keseru. Antrenor: Constantin Gâlcă.
Pandurii: Stanca – Ungurușan, Elton, Momcilovic, Nicoară – Anton, Nistor, Răduț – Iorga, Matulevicius, Gezim. Antrenor: Petre Grigoraș.
www.sportingorj.ro