RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Florin Stângă ar putea semna în aceste zile cu Xanthi Skoda

/ 10 ianuarie 2010

Aflat la al patrulea sezon cu Pandurii, căpitanul Florin Stângă ar putea părăsi corabia chiar în această iarnă, pe adresa clubului sosind o ofertă din partea unui club din prima ligă din Grecia.

Xanthi Skoda se află în luptă pentru evitarea retrogradării şi după ce l-a achiziţionat pe atacantul Mugurel Buga intenţionează să-şi întărească linia mediană transferându-l şi pe Florin Stângă.

Fotbalistul Pandurilor s-a dovedit în anii petrecuţi la Târgu Jiu a fi unul dintre cei mai serioşi jucători, indiferent de numele celui care a antrenat echipa, Florin Stângă fiind mereu luat în calcul în alcătuirea primului unsprezece, el fiind şi jucătorul care a adunat şi cele mai multe partide în care a purtat pe braţ banderola de căpitan al echipei.

Florin Stângă spune că aşteaptă să vadă cum vor evolua lucrurile, dar se pare că acesta va ajunge la gruparea elenă, conducerea clubului considerând că jucătorul şi-a făcut datoria faţă de Pandurii. Preşedintele Condescu spune că, deşi se află în ultimele şase luni de contract, Florin Stângă va fi lăsat să plece gratis dacă el îşi va dori acest lucru.

Comentează!

1 Comentariu până acum

  • spaga spune:

    niste *** sunteti daca al dati gratis. !! de aia sunteti de rasul curcilor.!! si nu sunteti in stare sa va bateti si voi pentru jumatatea clasamentului .!! dati jucatori buni gratis. !!. si cand cumparati un jucator bun nu sunteti in stare sal tineti . aici ma refer la iordache. !! niste amatori !

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.