Energia a pierdut meciul de la București cu Dinamo și, în același timp, s-a îndepărtat, poate decisiv, de obținerea locului 4 la finele sezonului regulat.
Dinamo a reușit să-și impună jocul și să profite de prestația modestă a gorjenilor pentru a-și consolida locul 4 și chiar a visa la o poziție pe podium. Trupa lui Andrieș a fost doar în puține rânduri în măsură de a putea emite pretenții la București, dar și în acele situații s-a lovit de prestația de excepție a fostului ei portar, Florin Dragomir, aflat în zi de grație. Viitorul jucător al celor de la Dinamo, Alexandru Asoltanei, a fost cel mai bun marcator din tabăra gorjeană, cu șase reușite, în vreme ce din tabăra gazdelor s-a remarcat fostul inter al Energiei, Ciprian Șandru, care a marcat de nouă ori în poarta fostei sale echipe.
Eșecul, dar mai ales evoluția mult sub posibilități a echipei gorjene l-a făcut pe Andrei Maioreanu, președintele secției de handbal a clubului Energia, să coboare pe teren la finele partidei pentru a anunța o măsură dură pe care o va lua împotriva jucătorilor și antrenorilor, aceea a blocării salariilor.
Energia rămâne pe locul 5 în Liga Națională de handbal masculin, la două puncte în fața celor de la HC Odorhei, echipă care a cedat în această rundă, pe teren propriu, în fața campionilor de la HCM Constanța.
Următorul meci al trupei lui Liviu Andrieș va avea loc vineri, de la ora 18:00, meciul ce se va disputa la Târgu Jiu în compania celor de la Știința Dedeman Bacău urmând a fi transmisă în direct de Digi Sport.
Dinamo București – Energia Pandurii Târgu Jiu 26-24 (17-15)
Dinamo: Makaria, Dragomir – Șandru (9), Mironescu (5), Savenco (3), R. Răpciugă (2), Nicolae (2), Dimache (2), Băluț (2), Mocanu (1), Chiruț, Manea, M. Răpciugă. Antrenor: Sebastian Bota.
Energia: Șelaru, Antonaru – Asoltanei (6), Apolzan (5), Acatrinei (4), Dinescu (3), Enache (2), Roman (2), V. Popescu (1), Liberț (1), Păiuș, Dragnea, Giotoiu, Mazilu. Antrenor: Liviu Andrieș.
www.sportingorj.ro