RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Liga a 3-a capătă un nou format

/ 6 august 2013

            Adunarea Generală a cluburilor din Liga a 2-a și a 3-a din cadrul Federației Române de Fotbal a decis forma sistemului competițional după care se vor desfășura întrecerile în cele două eșaloane în sezonul 2013-2014.

IMG_9259        În ceea ce privește liga a 3-a, acolo unde Gorjul are, cel puțin teoretic, cele mai multe reprezentante (Minerul Mătăsari fiind încă într-o situație delicată, neclarificată în niciun fel de conducerea clubului), se va merge pe un sistem cu șase serii a câte 12 echipe. Până acum nu este nimic nou, doar că după tur și retur se vor juca și meciuri în sistemul play-off și play-out. Vor promova câștigătoarele celor șase serii, iar de retrogradat vor retrograda ultimele două din fiecare serie, plus două dintre echipele clasate pe locurile 10, cele mai slabe din punctul de vedere al liniei de clasament.

 30

august este data la care va porni la drum caravana ligii a 3-a

Mai caută competitoare

La startul competiției în liga a 3-a și-au anunțat prezența 67 de echipe, însă una dintre ele a ranunțat între timp, așa că, în acest moment FRF are înscrise doar 66 de echipe. Cum pentru sistemul aprobat de Adunarea Generală a cluburilor din liga a 2-a și a 3-a este nevoie de 72 de echipe pentru sistemul cu 6 serii a câte 12 echipe, federația mai are nevoie de încă șase echipe pentru a avea serii complete. FRF va căuta astfel, până la stabilirea țintarului competiției, să mai găsească încă șase echipe pe care să le invite să participe în sezonul viitor al Ligii a 3-a, ofertele urmând a fi făcute mai întâi echipelor ce au retrogradat la finele ediției trecute.

Nici derularea play-off-ului și play-out-ului nu este una încă pusă bine la punct. Competitorilor nu le-a fost încă adus la cunoștiință cum se va porni la drum după terminarea sezonului regulat, cu puncte din confruntările directe, sau cu puncte date de locurile ocupate în clasamentul final al sezonului regulat. Detaliile vor fi stabilite, se pare, în viitorul Comitet Executiv al Federației Române de Fotbal.

 Sistem asemănător și în Liga a 2-a

Fără a avea țintar, Liga a 2-a va avea și el un sistem cu play-off și play-out. S-a votat pentru două serii a câte 14 echipe, dar în acest moment FRF nu poate miza decât pe 26 de echipe din cele 30 câte erau inițial înscrise, între acestea fiind și cele două echipe ale Craiovei. Vor promova primele două din fiecare serie, iar de retrogradat, vor retrograda câte cinci echipe, viitorul campionat urmând a se disputa cu două serii a câte 12 echipe.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.