Energia s-a lovit de un arbitraj care n-a avut cântarul corect la acest meci, de o doză de ghinion și de propria neputință, toate aceste elemente ducând la înfrângerea suferită în fața Bucovinei Suceava cu scorul de 26-27 (14-15).
Startul întâlnirii a fost perfect pentru Energia, care a condus cu 3-0, dar lucrurile s-au schimbat când cuplul de arbitri Din /Dinu a început să arate eliminări de două minute pentru gorjeni în vreme ce pentru oaspeți s-a arătat cel mult cartonașul galben. În minutul 8 s-au dictat pentru prima dată două eliminări de două minute pentru jucătorii Energiei, pe parcursul întâlnirii fiind încă un moment în care s-a jucat 4 contra 6. Oaspeții au profitat și de la 4-3 scorul a devenit 4-5 în minutul 10. S-a mers cap la cap minute bune, fără ca vreo echipă să se distanțeze la două goluri până în minutul 24, când Energia a condus cu 12-10. La 13-11 pentru gorjeni a venit al doilea moment în care Energia a rămas fără doi oameni vreme de două minute, perioadă în care suceveni au revenit egalând scorul pe tabelă, la finalul primelor 30 de minute de joc oaspeții conducând la Târgu Jiu cu scorul de 14-15.
Prima eliminare în tabăra echipei sucevene a venit în debutul reprizei secunde, una în care primul gol s-a lăsat așteptat 6 minute. Energia a reveni după ce Acatrinei a dus scorul la 14-16 și a egalat grație reușitelor lui Șandru și Ilieș, însă a venit o nouă eliminare greu de explicat a lui Vali Popescu. Totuși, Energia a preluat conducerea în minutul 41, scor 18-17, după care oaspeții au replicat cu trei goluri consecutive ducând scorul la 18-20. Giotoiu, cu două goluri consecutive a readus egalitatea și cele două echipe au intrat în ultimele zece minute de joc cap la cap. Suceava a reușit să se desprindă pe final, în minutul 58 tabela indicând 24-27, Giotoiu și Apolzan nereușind să facă decât ca scorul să fie unul strâns la capătul celor 60 de minute de joc.
Diferența în acest joc a fost făcută și de portarul oaspeților, Șelaru apărând 3 aruncări de la 7 metri, dar și câteva aruncări de pe semicrec ale gorjenilor în momente importante ale jocului, în timp ce Jelovcan și Rădulescu n-au reușit să facă mai nimic util pentru echipa lor.
Energia Pandurii Târgu Jiu – CSU Bucovina Suceava 26-27 (14-15)
Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori 500
Energia: Jelovcan, Rădulescu, Motoi – V. Popescu, Apolzan (6 goluri), Asoltanei (4), Dragnea (1), Ilieș (2), Cărăgui, Enache, Șandru (4), Giotoiu (5), A. Popescu, Mazilu (2), Mledenciu (2). Antrenor: Liviu Andrieș.
Suceava: Șelaru, Stănescu – Cîntec (3 goluri), Bursuc (2), Chiruț (3), Țuțu (2), Mitrea (3), Roșu (1), Petre (1), Starikov, Amihăiesii (1), Șoldănescu (1), Acatrinei (5), Gavriloaia (5), Sandu. Antrenor: Răzvan Bernicu.
Arbitrii: C. Din – S. Dinu.
Observator: Doru Manea.
www.sportingorj.ro