RSS post comments feeds rss email feeds twitter

UCB Târgu Jiu, al doilea meci, a doua înfrângere

/ 25 septembrie 2012

Dacă în primul an de existență producea surpriză după surpriză, luptând până aproape de final pentru prezența la barajul de promovare în Liga Națională, în acest sezon echipa feminină de handbal a Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu se află la limita supraviețuirii și face cu greu față chiar și condițiilor acestui eșalon.

Deși a mai adus trei jucătoare de la Severin, UCB Târgu Jiu a încasat o nouă înfrângere grea, scor 27-41 (14-17), la Târgu Jiu, în fața celor de la HCM II Baia Mare. Iulia Buncilă a fost cea mai bună marcatoare a tâgujiencelor, ea marcând mai bine de jumătate din golurile echipei sale. O scuză pentru înfrângerea la scor suferită de fetele lui Iulică Andrieș ar putea fi și prezența a cinci jucătoare de la prima echipă în lotul celor de la HCM II Baia Mare, experiența Ligii Naționale spunându-și cuvântul, în special în repriza secundă, prima parte a întâlnirii fiind destul de echilibrată.

În etapa viitoare, UCB Târgu Jiu va evolua în deplasare, în compania celor de la CSM Bistrița.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.