ACSU „Constantin Brâncuși” a cedat lupta pentru promovare în chiar ultima rundă cedând cu 28-23 (15-11) în deplasare în fața contracandidatei, CS Mureș Târgu Mureș.
„Am pierdut pe final, după ce fetele s-au speriat și după accidentarea Dianei Predoi de la jumătatea reprizei secunde. Diana s-a accidentat la umăr, a stat câteva minute pe bancă după care a făcut un atac de panică, a leșinat, iar de atunci s-a rupt totul. Fetele au fost afectate de ce au văzut și nu au mai reușit să revină”, a declarat Iulian Andrieș, antrenorul studentelor gorjene după eșecul de la Târgu Mureș. Cu toate acestea, Andrieș spune că a fost mulțumit în general de felul în care elevele sale s-au comportat: „Am jucat destul de bine, fetele s-au luptat, dar asta e… S-a mai accidentat și Iulia Buncilă și, când nu ai o bancă și joci doar în 7 jucătoare, acest lucru se vede în teren. Am avut și un moment în care puteam tranșa meciul în favoarea noastră în prima repriză, când am revenit de la 7-4 la 9-8 și Mădălina Predoi a ratat de patru ori de pe extremă. Dacă reușea acele goluri, sunt sigur că reușeam să ne desprindem și am fi putut obține rezultatul dorit și calificarea la baraj, dar n-a fost să fie…”.
Celălalt antrenor al echipei gorjene, Ioan Todea, spune că lipsa experienței a fost determinantă în această luptă pierdută în acest an, dar are încredere în viitorul echipei: „Cred că a fost presiunea prea mare pe fetele noastre. Arbitrajul a fost foarte bun, nu am nimic să le reproșez, atât am putut de data asta… E totuși o performanță faptul că am ajuns până aici. Dacă vom avea susținerea necesară din vară, cred că altfel vor sta lucrurile. Acum ne-a lipsit și experiența”, a completat Todea.
În meciul de la Târgu Mureș, pentru echipa gorjeană, cele mai bune marcatoare au fost Cristina Predoi, cu 11 reușite, și Ioana Cățelu, cu 5 goluri, în vreme ce de la gazde au ieșit în evidență Alina Moloci, cu 12 goluri, și Sidonia Rad, cu 7 reușite.
www.sportingorj.ro