RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii îl testează pe Tamboura

/ 22 martie 2012

Aflat în vizorul Pandurilor pentru un transfer în finalul ultimului cantonament desfășurat în Antalya, atacantul Mahambe Tamboura este jucător liber de contract, se află în aceste zile la Târgu Jiu și va fi testat în perioada următoare în vederea unui eventual transfer la echipa gorjeană.

Tamboura este un atacant din Mali pe care oficialii Pandurilor l-au remarcat în amicalul disputat cu Shkendija, câștigat de macedoneni cu 3-0 și în care Tamboura a înscris de două ori în poarta gorjenilor. „Pe Tamboura, sincer, nu l-am văzut decât un sfert de oră, e adevărat, ne-a dat două goluri în acel joc, dar nu pot să spun acum dacă e bun sau rău. A fost adus de președinte, o să-l urmărim, e clar că avem nevoie în acel compartiment. Dacă va da randament, va corespunde și ne va ajuta, va rămâne. Dacă nu, asta e situația, căutăm alte soluții”, a declarat Grigoraș despre jucătorul din Mali. În cazul în care jucătorul nu-l va impresiona pe tehnician, Pandurii va rămâne în componența actuală urmând ca în vară să se întărească cu câțiva jucători de valoare: „Deocamdată sper ca până la sfârșitul campionatului să ne îndeplinim obiectivul nostru, încercăm să scoatem cât mai multe puncte, iar la vară să facem 3-4 transferuri adevărate, care să înlocuiască întradevăr jucătorii plecați, să-i înlocuiască cu succes, să redevenim o echipă puternică, de care să se vorbească frumos, să practice un fotbal de calitate și să aibă, în același timp, și rezultate”, a mai spus Grigoraș.

 www.sportingorj.ro

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.