Accidentarea suferită ieri de Roberto Dumitru la amicalul disputat la Severin cu Gaz Metan Severin este una destul de serioasă, tânărul jucător al Pandurilor urmând a sta o perioadă lungă în afara terenului de joc.
Antrenorul Petre Grigoraș a dezvăluit faptul că jucătorul său era convocat pentru a participa la un turneu în Italia cu echipa națională: „Îmi pare rău pentru Dumitru. Era selecţionat şi la lotul naţional, aveau un turneu în Italia. Îmi pare rău că s-a accidentat şi va lipsi o perioadă îndelungată de pe teren. Abia prinsese curaj… Cu Dinamo intrase destul de bine și nu e uşor pentru un jucător de 17 ani”, a declarat tehnicianul Pandurilor despre juniorul pe care l-a ajutat să debuteze în meciul cu Dinamo, dar care va lipsi acum o perioadă de pe teren.
www.sportingorj.ro