RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Un gorjean, căpitan contra Barcelonei

/ 18 noiembrie 2011

L-am remarcat într-o echipă de puști care uimea pe toți câștigând, pe nepusă masă, Cupa McDonalds, o competiție rezervată liceenilor. Apoi a făcut parte din prima echipă de fotbal gorjeană de prim eșalon, cea de futsal, MB Pandurii Târgu Jiu, pentru ca mai mai târziu să ne mândrim cu el ca un gorjean de nădejde pentru echipa națională. Are un nume care dă bătăi de cap celor care trebuie să-l citească, dar și celor care trebuie să-l scrie, însă este mândru de acest nume, pe care l-a făcut rostit cu respect și peste hotare. Este Ioan Al-Ioani, gorjeanul care a fost căpitan contra Barcelonei.

Traseul pe care Al-Ioani l-a avut de parcurs n-a fost deloc unul facil, a trebuit să facă pași mărunți, dar siguri, chiar dacă uneori i-a fost greu să facă alegerile corecte. Are și regrete, dar consideră că viața i-a oferit poate mai mult decât se aștepta, dar a muncit enorm pentru tot ceea ce a obținut. Este campion al României, dar și al Ungariei, acolo unde joacă pentru Eto Futsal Gyor.

L-am întâlnit pentru prima dată pe Ali, așa cum îi spun prietenii cu aproape o lună în urmă în încercarea de a afla cât mai multe despre ceea ce înseamnă futsalul și meciurile echipei naționale, Târgu Jiul urmând ca pe 23 noiembrie să găzduiască pentru prima dată o echipă națională de seniori pentru un meci internațional. Ali urma să-mi dea cât mai multe detalii pentru ca organizarea acestui eveniment în premieră pentru Gorj să fie la înălțime. Pe parcurs, discuțiile au alunecat ușor, iar eu am început să îl cunosc mai bine pe Ali.

Cristi Constantinescu: De ce ai ales fotbalul în sală și nu te-ai îndreptat spre o fotbalul pe teren normal?
Ioan Al-Ioani: A fost o vreme când jucam și futsal și fotbal. Chiar eram la echipa națională și mai evoluam la Novaci. A fost și un episod interesant atunci când cei de la Novaci aveau un meci decisiv, eu eram convocat la lot și mi-au promis și o sumă mare de bani, numai să mă duc să ajut echipa. A fost un moment important, unul în care a trebuit să iau o decizie să merg și să joc fotbal la acel nivel sau să mp dedic exclusiv futsalului.

Cristi Constantinescu: Și? Ai rupt-o cu fotbalul de atunci?
Ioan Al-Ioani: Pentru moment da. Apoi am mai avut momente în care, pe când jucam la futsal la Deva, dădeam câte o fugă și la Târgu Jiu pentru a juca la Ralbex. Și atunci a fost un moment interesant pentru că, la un meci de pe sintetic, Sorin Cârțu m-a văzut jucând și a întrebat de mine. Voia la un moment dat să mă ia în cantonament în Antalya și să vadă acolo de ce sunt în stare, dar între timp el a plecat de la Pandurii.

Cristi Constantinescu: Ai regretul de a nu fi jucat fotbal într-o echipă din Liga I, că n-ai jucat la Pandurii, de exemplu?
Ioan Al-Ioani: Ce să spun… Într-un fel, mi-ar fi plăcut să joc și pe teren mare, dar cred că nu eu am ales futsalul, ci el m-a ales pe mine. Așa că nu trebuie să am regrete prea mari. Am cunoscut satisfacții mari ca jucător de futsal.

„Să-i transmiteți lui Băcilă sănătate multă și curaj!”

Am dorit să mai destind puțin discuția și să vorbim pentru o vreme de Pandurii, echipa care în acest an îi bucură pe gorjeni cu rezultate și jocuri foarte bune. Așa că am deschis acest subiect întrebându-l mai întâi cât de în temă este.

Cristi Constantinescu: Joci acum în Ungaria. Ești la curent cu ceea ce se întâmplă acum la Pandurii?
Ioan Al-Ioani: Cum să nu… Urmăresc pe net toate meciurile pe care pot să le văd, dacă nu sunt la antrenamente sau dacă nu am și eu jocuri. Apropo, ce face Băcilă? Așa de rău mi-a părut de el când am văzut accidentarea… Să-i transmiteți sănătate multă și curaj! Îl înțeleg perfect prin ce trece. Și eu am avut o accidentare destul de urâtă și mereu îți rămân în minte acele momente, mereu te gândești când pui piciorul. Sper să treacă ușor peste această accidentare

Cristi Constantinescu: Te așteptai să vezi un joc atât de frumos la Pandurii după ce atâția ani s-a jucat un fotbal chinuit la Târgu Jiu?
Ioan Al-Ioani: Să știi că Grigoraș a făcut o treabă foarte bună la Pandurii. De fapt el a lăsat în urmă doar lucruri frumoase, și la Constanța și la Galați… Și e o treabă bună bună pentru copiii din Târgu Jiu că are ochi și pentru jucătorii tineri de aici. E foarte important să ai un antrenor care are curaj să promoveze tinerii. Apropo, Grecu ce mai face?

Cristi Constantinescu: A plecat de câteva etape la U Cluj. De fapt, n-a prins decât un meci sezonul acesta la Pandurii?
Ioan Al-Ioani: Da? Uite că asta mi-a scăpat. Înseamnă că are valoare… Eu l-am cunoscut puțin la sală. Am jucat fotbal în sală cu el și cu alți câțiva jucători. Nu era pentru el jocul asta. Mai mult încurca acolo, dar se pare că e foarte bun pe teren mare. Felicitări!

De la Hardy la Barcelona

Întâlnirea cu Ali a avut loc la puține zile de la tragedia întâmplată la Giurgiu, acolo unde baschetbalistul american Chaunesey Hardy a murit după un scandal într-un club de noapte. Ne-am adus aminte de o altă tragedie, cea a lui Marian Cozma, în Ungaria, acolo unde joacă și Ali.

Cristi Constantinescu: Ai temeri în Ungaria gândindu-te la aceste tragedii?
Ioan Al-Ioani: Nu. În mod clar nu. Am o viață destul de liniștită, antrenamente, odihnă, meciuri și din nou odihnă. Sunt căsătorit și avem și un copil, așa că nu avem probleme de acest gen. În plus, astfel de lucruri se pot întâmpla oriunde, nu doar în România sau în Ungaria. Este, totuși, regretabil că s-a întâmplat la noi și rămâne o pată greu de șters. Multă vreme se va vorbi despre acest subiect.

Cristi Constantinescu: Dacă tot am ajuns la capitolul echipei tale actuale, cum te înțelegi cu coechipierii tăi de acolo?
Ioan Al-Ioani: Sincer, la început mi-a fost destul de greu. Eu voiam foarte multe de la început, iar ei nu mă înțelegeau. Iar eu mă enervam foarte ușor. Apoi a venit patronul echipei la mine, m-a luat deoparte și mi-a spus: „Ali, tu ești căpitanul, tu trebuie să ai răbdare cu ei, trebuie să-i înveți, eu asta aștept de la tine, să-i înveți să facem spectacol”. Am înțeles acest lucru și pe parcurs și coechipierii au început să mă privească altfel și lucrurile au mers din ce în ce mai bine. Am câștigat două campionate cu Eto Futsal Gyor, dar și două cupe și supercupe în ultimii doi ani și am jucat și în UEFA Futsal Cup, anul trecut ne-am oprit în Main Round, dar acum ne-am calificat în Elite Round, acolo unde vom juca, la Lisabona, chiar și cu campioana României, City’US Târgu Mureș. Apropo, în Main Round, în acest an am fost în aceeași grupă cu Barcelona. N-am reușit să-i batem, dar am fost singurii care am reușit să le dăm gol. Ca să-ți dai seama la ce nivel sunt și la acest nivel, spune-mi, e vreun jucător la Pandurii care să aibe salariu de 400.000 de euro? La Barcelona, chiar și la futsal, sunt astfel de salarii. Cu astfel de jucători a trebuit să ne duelăm!

Va fi o împlinire pentru mine

Bineînțeles, nu sunt la Pandurii jucători cu astfel de salarii. Și, probabil, nici în România nu sunt prea mulți, poate doar Porumboiu să fi băgat atât de adânc mâna în buzunar pentru a-și plăti vedetele. Am părăsit și acest capitol pentru a ne îndrepta la final spre echipa națională, acolo unde voiam să ajungem de la bun început.

Cristi Constantinescu: Echipa națională reprezintă, și ea, un capitol important al carierei tale. Când ai început să joci la echipa națională?
Ioan Al-Ioani: Păi am început să joc futsal la MB Pandurii Târgu Jiu în 2003, am terminat pe locul 3 și am fost golgheterul campionatului, așa că am fost convocat la echipa națională. Îmi aduc aminte că am debutat chiar în Ungaria, împotriva Ungariei. Am fost și fericit, pentru că am înscris chiar de la debut, dar și nefericit, pentru că am pierdut acel meci. Apoi m-am transferat la CIP Deva, cu care am câștigat  3 campionate, o Cupă a României și de trei ori am terminat pe locul 2, asta în șase ani, perioadă în care am jucat de multe ori la echipa națională.

Cristi Constantinescu: Cam de câte ori?
Ioan Al-Ioani: La echipa națională, în cazul în care nu voi fi accidentat și voi putea evolua în meciul cu Muntenegru, voi ajunge la meciul cu numărul 100. Va fi o împlinire pentru mine, mai ales că se va întâmpla chiar în orașul meu și chiar în sala de unde am plecat. 

www.sportingorj.ro

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.