RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Chiricheş a făcut faţă presiunilor Stelei

/ 19 septembrie 2011

Pandurii au câştigat tot în duleul cu Steaua, dar l-a pierdut pe Băcilă în urma unui meci în care bucureştenii au provocat un duel psihologic înaintea disputării sale, subiectul fiind fundaşul Vlad Chiricheş.

„Per total Pandurii a fost mai bună decât Steaua. Am câştigat trei puncte absolut meritat. Am avut puterea să revenim de la 0-1 şi este foarte important că am dovedit maturitate şi caracter, am reuşit să păstrăm rezultatul, o victorie foarte muncită şi frumoasă. Cert este că etapa următoare ne va prinde într-o situaţie delicată. Băcilă va lipsi o lungă perioadă de timp, Pintilii este suspendat, pe mine m-a eliminat şi pe secund, am fost extrem de răi, s-ar putea să stea pe bancă domnul Condescu”, a declarat Grigoraş despre victoria obţinută de Pandurii la Ploieşti în faţa Stelei şi pierderile suferite de gorjeni după acest meci. Tehnicianul echipei gorjene a ţinut să aprecieze modul în care Chiricheş a făcut faţă presiunilor exercitate de stelişti: „Îl felicit şi pe Vlad Chiricheş, care, chiar dacă în ultimele zile a fost pus sub o presiune destul de mare din partea steliştilor, a dovedit că este mare caracter, că este fotbalist profesionist. Nu ştiu dacă un club de talia Stelei ar fi trebuit să procedeze aşa”, a mai spus Grigoraş.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.