Adrian Rusu este jucătorul Pandurilor, dar evoluează sub formă de împrumut la FC Braşov, echipă la care a fost împrumutat în vară.
Deşi nu a dorit să discute despre acest aspect, antrenorul Petre Grigoraş a declarat că Rusu va face parte din lotul său în viitorul sezon: „Am transmis 100% conducerii, din vară îl vreau pe Rusu. N-aş vrea să discut problema asta înaintea jocului cu Braşov pentru ca nu cumva să se interpreteze şi să-i fac rău băiatului. El în vară îşi termină împrumutul la Braşov şi va reveni la echipa noastră. Asta înseamnă să fie profesionist şi să joace cu ardoare pentru echipa care îl plăteşte. L-aş aprecia mai mult decât să facă figuraţie pe teren fiindcă la vară vine încoace. Nu m-ar impresiona cu absolut nimic”, a declarat antrenorul Pandurilor.
Adrian Rusu a evoluat cu succes în acest an în tricoul echipei braşovene şi a fost aproape de calificarea în finala Cupei României. Rusu este dorit de Grigoraş pentru a umple golul lăsat de plecarea lui Gabi Matei la Steaua, pe acelaşi post urmând a-l avea concurent pe tânărul Pleaşcă.
www.sportingorj.ro