Ionuţ Ciobanu: „Am plecat de la Târgu Jiu pentru că nu s-a mai dorit performanţa”
/ 13 februarie 2011 In CS Energia,HandbalCu o evoluţie foarte bună în prima parte a meciului câştigat de CSM Bucureşti la Târgu Jiu, Ionuţ Ciobanu şi-a adus din plin contribuţia la succesul noii sale echipe.
Fostul portar al Energiei a ţinut să le mulţumească foştilor colegi pentru perioada petrecută la Târgu Jiu şi a declarat că a fost la final bucuros că a debutat cu o victorie importantă în tricoul celor de la CSM Bucureşti: „Au fost vremuri frumoase. Din păcate trebuie să mergem înainte. Vreau să le mulţumesc foştilor colegi pentru felul în care am fost primit în echipă. A fost un meci frumos, victoria a venit pe final, iar spectatorii au avut ce vedea. Au fost emoţii, iar eu m-am bucurat pentru faptul că am început cu dreptul la noua mea echipă”, a declarat Ionuţ Ciobanu. Vorbind strict de meciul dintre Energia şi CSM Bucureşti, Ciobanu a spus că gorjenii cu greu ar fi putut face faţă în condiţiile unui lot atât de subţire din punct de vedere numeric: „A fost o victorie meritată. Din păcate Energia are foarte puşini jucători acum şi e foarte greu să rezişti până la final chiar dacă sunt jucători foarte buni. E greu să rezişti un meci întreg doar în şapte jucători”.
Portarul CSM-ului, ajuns la Campionatul Mondial cu echipa naţională graţie evoluţiilor de la Târgu Jiu, a spus că plecarea sa de la Energia se datorează faptului că gruparea gorjeană nu mai luptă pentru obiective importante: „Am plecat de la Târgu Jiu pentru că nu s-a mai dorit performanţa ca anul trecut şi ca în prima parte a acestui an. Aşa au declarat şi jucătorii care au plecat înaintea mea, dar şi după mine”, a explicat Ionuţ Ciobanu.
www.sportingorj.ro
daca doreai performanta mergeai la o echipa de top nu la una care se bate la retrogradare; ai plecat ca nu mai erau bani, cum s-a golit sacul i-ai lasat cu ochii in soare…ti-au mai dat si diploma pt asta… ce faza tare
Ceea ce le/au dat la inceputul jocului fostilor handbalisti gorjeni, Ciobanu si Savenco, a reprezentat prima de obiectiv pentru clasarea pe un loc de Cupa Europeana… HA HA. Prima calificare, sub comanda actualului antrenor Andries, nici macar cu atat nu a fost recompensata. Felicitari, in acest sens, responsabililor cu performanta de la clubul Energia…
Si Savenco pentru ce a primit?Ca el nu era la noi cind s-au calioficat.Si n-a prea jucat la noi nici dupa ce a semnat cu Energia.
Dumneata te-ai gandit cum e sa nu-ti primesti banii? Cum e sa ai rate si familie? Sportivii au viata scurta in ceea ce priveste profesia lor. Peste cativa ani ii vor ajuta suporterii?? Nu e CSM cea mai buna echipa, dar a semnat pe 6 luni, parca.
Merita diploma, datorita lui si a celorlalti colegi Gorjul a luat prima medalie din istorie si v-a facut fericiti!