Golgheterul ligii a doua, Sorin Chiţu declară că îşi doreşte foarte mult un transfer la Pandurii în această iarnă, soarta acestui transfer urmând a fi stabilită în aceste zile între acţionarii clubului Săgeata Năvodari, echipă pentru care a marcat 10 goluri în turul acestui campionat.
Chiţu a declarat pentru www.sportingorj.ro că aşteaptă acum să primească OK-ul din partea constănţenilor pentru a deveni pandur din această iarnă, el înţelegându-se deja cu gorjenii pentru un transfer în vară, atunci când îşi încheie contractul cu Săgeata Năvodari: “Nu depinde de mine dacă ajung sau nu la Pandurii. Ce a depins de mine am făcut. Acum sper ca cele două cluburi să se înţeleagă. Eu îmi doresc foarte mult să ajung la Pandurii. Dacă ar fi după mine acum m-aş urca în maşină şi aş veni la Pandurii”, a spus atacantul de 30 de ani al constănţenilor. Chiţu a aflat de faptul că Grigoraş îl consideră o soluţie pentru Pandurii şi speră ca odată ajuns la echipa gorjeană să nu dezamăgească: “Îi mulţumesc domnului Grigoraş că s-a gândit la mine şi sper să îl pot ajuta atât pe el cât şi echipa. Dacă voi ajunge la Pandurii îmi voi face datoria aşa cum mi-am făcut-o peste tot. Voi face tot ce pot pentru a nu dezamăgi aşteptările celor care îşi pun speranţe în mine”.
Chiţu nu se poate lăuda cu un CV impresionant deşi are deja 30 de ani. Atacantul dorit de Pandurii a debutat în liga I la Petrolul în urmă cu 10 ani, a mai fost într-un timp în vederile celor de la Poli Timişoara, dar remarcat s-a făcut mai ales în ultimul an şi jumătate, la Săgeata Stejaru şi Săgeata Năvodari: “Am puţine prezenţe în Liga I, am jucat doar cu Petrolul când aveam 20 de ani. Eram foarte tânăr atunci, Petrolul a şi retrogradat în acel sezon. Acum, la vârsta pe care o am, să vin la Pandurii este o mare oportunitate, să joc la 30 de ani în Liga I ar fi o mare şansă pentru mine şi sper să fiu înţeles şi eu”, s-a confesat Sorin Chiţu.
www.sportingorj.ro