RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Penibili sub panou

/ 4 februarie 2016
Băieții lui Hristu Șapera nu au existat în lupta la recuperare a meciului cu Pieno Zvaizgdes.

img_0578-qpr

Problemele de sub panou apărute în jocul Energiei sunt tot mai clare și ar trebui să-i îngrijoreze pe cei care se ocupă de soarta singurei reprezentante a României în Europa. Fluctuațiile sunt unul din punctele sensibile ale gorjenilor în acest moment, acestea putând fi puse și pe seama oboselii care s-a acumulat în ultimele luni, dar aportul adus de oamenii mari este aproape inexistent într-o echipă care are în componență nu mai puțin de 5 jucători ce măsoară peste 2 metri înălțime și care au sarcina de a acoperi pozițiile 4-5.

Lipsa de eficiență de sub coș a apărut încă din mandatul lui Antonis Constantinides. Aceasta a continuat și după venirea lui Hristu Șapera pe banca oltenilor, însă cel mai mult s-a simțit aseară împotriva celor de la Pieno Zvaigzdes. Indiferent de cine a fost trimis în teren, lituanienii și-au făcut de cap sub ambele panouri, având aproape după fiecare acțiune ratată a doua sau chiar a treia șansă de a băga mingea prin ațe. Și cum balticii nu te iartă de multe ori, Energia Târgu Jiu a fost carne de tun pentru o formație aflată pe locul 9 din 10 echipe în campionatul Lituaniei.

43-20 a fost în favoarea oaspeților ieri seara la capitolul recuperări. Din totalul de 43, Pieno a cules 10 mingi ofensive, jumătate din totalul trupei lui Șapera. Dintre cele 20 ale gorjenilor, Lamont Mack și-a trecut 7 recuperări în cont, iar pivotul titular al Energiei, Callistus Eziukwu, a fost de-a dreptul jenant pe parcursul celor 20 de minute petrecute pe parchetul sălii Trivale de la Pitești. 6 puncte și doar o recuperare a catadicsit americanul, cel în care se pun practic speranțele gorjenilor în lupta aprigă din 3 secunde. La celălalt pivot din lotul de 12, Szabolcs Santa, nu s-a apelat în ultimul meci al grupei S, fiind în pericol de schimbare în cazul în care Bogdan Popescu va ajunge la Târgu Jiu.

Dincolo de cifre și rezultate, atitudinea și dorința a câtorva dintre jucători pot constitui adevăratul motiv al eșecurilor tot mai dese înregistrate de olteni, aspect remarcat și de Hristu Șapera imediat după încheierea jocului cu Pieno: „Cred că diferența s-a făcut la nivel de atitudine. Din punctul meu de vedere, doi jucători și-au dorit astăzi cu adevărat și au avut atitudinea corectă pentru un astfel de meci, și aici vorbesc de Porter Troupe și de Paris Horne. Barîș are întotdeauna o intensitate mare atunci când joacă, uneori prea mare. Restul, fie din cauza presiunii, fie din alte cauze, au fost…Mie nu mi se pare normal ca într-un asemenea meci să începi din primul sfert cu cinci mingi la mijlocul terenului pe care să le câștige de fiecare dată echipa adversă. Asta arată că nu ne-am dorit suficient de la acest meci și acest lucru trebuie schimbat, iar jucătorii trebuie să înțeleagă acest lucru, pentru că ne dorim să realizăm lucruri importante în acest sezon. Cred că Energia a avut o problemă cu recuperările tot sezonul și cred că există o problemă majoră în special la recuperările defensive. Nu suntem suficient de preocupați să facem blocaj defensiv,” a spus Șapera.

Mai departe, Khimki Yuzhny iese în calea Energiei în TOP 16 FIBA EuropeCup, iar în campionat gorjenii și-au luat gândul de la primele 6 echipe care se vor califica direct în play-off și vor trebui să tragă tare în a doua fază a sezonului regulat pentru a putea prinde ultimele două locuri ce asigură prezența în post-sezonul Ligii Naționale.

„Este oarecum rușinos și jenant să spunem după un asemenea meci că ne-am putut califica mai departe. Am fi dorit să obținem calificarea după o victorie, dar până la urmă o calificare este o calificare. Vom avea alte oportunități să ne luăm revanșa, în campionat cu Timișoara și apoi în Europe Cup cu echipa din Ucraina…”Porter Troupe.

www.sportingorj.ro
Comentează!

1 Comentariu până acum

  • Rus spune:

    Domnule Sapera,oare nu credeti ca Adrian Gutoaia ar trebui sa joace mai mult?Eu sunt din lumea sportului,handbal,si mi-au placut sportivii bine pregatiti si dornici de lupta.Capacitatea de efort a acestui sportiv depaseste limitele normalului.Cred ca nu a-ti reusit sa-l cunoasteti.Oare nu doriti sa avem si jucatori ROMANI de valoare?Va rog sa vedeti adevarul.Ne trebuiesc jucatori ROMANI pentru sportul romanesc.E pacat sa nu vedem ce avem langa noi si sa preferam ceva nesigur de afara!Va doresc multa intelepciune si sa-i promovati pe Romani,pentru Romania.MULT SUCCES!

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.