Pentru a doua oară în acest sezon, Energia a cedat în fața celei mai slabe echipe a campionatului. Dacă la primul eșec s-a vorbit de un accident, acum înfrângerea poate avea în spatele său probleme grave ale clubului.
După ce a pierdut în overtime în deplasarea de la Zagreb, în Fiba Europe Cup, Energia a reuit contraperformanța de a se întoarce la Târgu Jiu învinsă și de ultima clasată din Liga Națională de baschet din România. Fără victorie împotriva altui adversar, Gaz Metan Mediaș și-a făcut de cap în fața Energiei și are două victorii din două meciuri contra trupei lui Antonis Constantinides după ce s-a impus și pe teren propriu, scor 82-71.
În mod evident, pe lângă oboseala acumulată după un program infernal, cu meciuri din trei în trei zile și cu deplasări lungi, la Energia se acumulează și altfel de tensiuni. Salariile vin cu întârziere în ultima vreme și jucătorii par a nu avea înțelegere față de schimbările ce au avut loc la nivelul conducerii finanțatorului principal, schimbări care au făcut ca echipa gorjeană să fie în acest moment într-un impas financiar. La fel de clar este și faptul că Energia are în acest moment în lot un conglomerat amorf de mercenari și jucători a căror valoare este departe de cea expusă de antrenor și conducere în momentul aducerii lor la Târgu Jiu. Este foarte posibil ca evoluția jucătorilor din acest meci să fie strâns legată de problemele financiare, ceea ce reprezintă o notă proastă pentru caracterul unor jucători, nu toți.
Antrenorul Antonis Constantinides nu vorbește despre nimic atceva decât despre oboseală, ceea ce este destul de greu de acceptat: „În primul rând nu contează în faţa cui am pierdut. Gaz Metan Mediaş este o echipă foarte bună, iar poziţia din clasament nu arată realitatea despre abilităţilor lor. Pentru noi au fost două meciuri diferite în faţa lor, nu vreau să compar ce s-a întâmplat aici cu meciul de la Târgu-Jiu. Nu sunt dezamăgit pentru faptul că am pierdut în faţa lui Gaz Metan Mediaş, ultima echipă din clasament în acest moment, sunt dezamăgit de modul în care am jucat. În ultimele trei luni am jucat două meciuri pe săptămână. La fiecare trei zile avem, lucru foarte dificil pentru noi dar mă aşteptam de la jucătorii mei să joace mult mai inteligent. Din păcate, atât aici cât şi în meciul de la Zagreb cu Cibona, ca antrenor nu mi-a plăcut ceea ce am arătat în teren. Trebuie să găsesc soluţii pentru a repara aceste probleme, pentru că acesta nu este un baschetul pe care vreau să-l văd din partea jucătorilor mei. Mă repet, oboseala este un motiv, iar noi suntem de-a dreptul extenuaţi. Am avut un singur antrenament pentru a pregăti acest meci, dar o echipă cu atât de multe meciuri jucate până acum trebuie să ia decizii mult mai bune pe parchet, în special în faza ofensivă”, a declarat antrenorul echipei gorjene după rușinoasa înfrângere de la Mediaș. Se pare că tehnicianul cipriot ar fi foarte aproape de despărțirea de Energia, Constantinides cerând conducerii la un moment dat să fie lăsat să plece.
Energia va închide anul 2015 cu două meciuri la Târgu Jiu, mâine fiind programat derby-ul Olteniei, la Sala „Voievod Litovoi”, în prezența a doar 135 de spectatori, cât are avizul ISU pentru funcționare, iar duminică, pe 27 decembrie, va evolua în aceeași sală contra celor de la Dinamo.
Gaz Metan Mediaș – Energia Târgu Jiu 82-71 (18-19, 19-13, 23-17, 22-22)
Sala Sporturilor, Mediaș
Gaz Metan: Pushtavar (8), Andrieș, Costa, Ioan, Popa, Navickas (15), Gavrilă, Nikolic (9), Tishchenko (9), Grabauskas (8), Peciukas (23), Solopa (10). Antrenor: Mihai Popa.
Energia: Guțoaia, Mihuți, Aktaș (7), Eziukwu (6), Andrei (3), Diggs (5), Mack (12), Radoslavljevic (4), Horne (8), Troupe (21), Șanta (5). Antrenor: Antonis Constantinides.
Arbitri: Mircea Faur, Sorin Drugău, Cristian Trofim.
2 meciuri pierdute pe mana lui Diggs :
– n-am inteles la Zagreb de ce tocmai el a aruncat la ultima faza cand putea fi Troupe sau Mack
– la Medias nici nu mai poate fi zis nimic atunci cand ai 2-15 la aruncari…
Deci daca nu ai ce pune pe masa de Craciun, si nu iti convine asta, ai caracter dubios? Penibil!