Energia a reușit a treia victorie în deplasare din această stagiune și a patra consecutivă în campionat și începe să-și croiască drum spre play-off. Trupa lui Constantinides a început returul cu un succes în fața celor de la Phoenix Galați și se desprinde pe locul 8, cu 17 puncte, față de cele 16 ale gălățenilor, dar și cu un meci mai puțin disputat.
La malul Dunării, acolo unde Phoenix Galați a făcut câteva surprize în acest campionat, printre învinsele de la Galați numărându-se și U BT Cluj Napoca, elevii lui Antonis Constantinides au avut puține emoții, în sfertul al treilea, când gazdele au remontat un hadicap de 14 puncte și au reușit să conducă, pentru câteva zeci de secunde doar, cu un punct.
Debutul meciului a părut echilibrat, dar după ce Pheonix a condus cu 5-4 după o aruncare de trei puncte a lui Petică, Energia a avut un run de 13-0 cu care și-a asugurat un avantaj lejer, sfertul unu fiind câștigat de gorjeni cu scorul de 13-22. Energia a avut și 14 puncte în fața gazdelor pe parcursul sfertului secund, dar elevii lui Florin Nini au revenit până la pauză și au redus din ecart, la cabine intrându-se cu scorul de 30-38. Așa cum aminteam, sfertul al treilea a fost cel care le-a creat emoții celor de la Energia, care după ce a urcat avantajul la +11, scor 32-43 în minutul 33, a avut o perioadă neagră, în șase minute a marcat doar din două aruncări de două puncte, iar cu un minut înaintea sfertului decisiv Phoenix Galați părea să poată produce o nouă surpriză conducând cu 50-49 după reușita lui Bojovic. Horne nu a fost de acord ca gazdele să conducă înaintea ultimului sfert, a pus două puncte pe tabelă în dreptul Energiei și oaspeții aveau avantaj minim, scor 50-51.
Tensiunea întâlnirii și-a pus amprenta pe precizia jucătorilor. Energia a reușit să înscrie primele puncte din sfertul decisiv abia după mai bine de două minute de joc, când Andrei a transformat două aruncări libere, însă situația gazdelor a fost cu mult mai proastă. Pheonix Galați nu a reușit să puncteze vreme de mai bine de șase minute, Lemyk marcând primele puncte ale gazdelor în sfertul decisiv când tabela arăta deja un scor liniștitor pentru oaspeți, 50-63. Pas cu pas, Galațiul a redus din diferență, însă Energia a avut maturitatea de a nu-și pierde tot avantajul și de a păstra un plus de patru puncte cu care să-și adjudece victoria.
Phoenix Galați – Energia Târgu Jiu 64-68 (13-22, 17-16, 20-13, 14-17)
Sala Sporturilor, Galați
Phoenix: Bojovic (14), Rohde, Threatt (11), Pesic (8), Petică (5), Tresca (9), Lemyk (13), Sava, Borșa (4), Bolobita, Țelinoiu, Pîrlog. Antrenor: Florin Nini.
Energia: Eziukwu (10), Diggs (10), Mack (8), Andrei (2), Troupe (3), Horne (6), Radosavljevic (13), Guțoaia (6), Aktaș (2), Șanta (8), Mihuți. Antrenor: Antonis Constantinides.
Arbitri: Ciprian Stoica, Dragoș Stan, Alexandra Dincă.
Daca meciul cu Pitestiul , NU S-A JUCAT ( pt. dvs.) ar fi 15 puncte ! Dar … prea multe omisiuni si erori pe site , legate de basket ! Domne , daca vrei sa faci un lucru il faci , daca nu , nu . Din partea mea nu va mai obositi . Nu va mai vizitez site-ul !
@dan: Meciul mai putin este cel cu Oradea! E greu sa tii minte, Oradea e mai departe! Sunt,totusi, 17 puncte, chiar daca nu vrei tu si nu îl suport eu pe unul din club!
@Radu: Confuzia vine dintr-o eroare a mea, pe care am corectat-o ulterior. Am scris in textul initial 15 puncte, dupa care am modificat. Problema lui Dan este că nu a aparut aici si o cronica a meciului de la Pitesti. Asta e, mai gresim si noi, mai luam si pauze. Nu suntem nici perfecti si nici macar roboti. Oricum, ii multumim si lui Dan si daca nu vrea sa mai viziteze site-ul, este liber sa faca ce vrea el. Nu cred ca am obligat noi pe cineva sa o faca. In rest, sa fim sanatosi si sa avem parte in continuare de aceasta echipa! Cu victoriile și cu înfrangerile ei, ca asa-i in sport.