RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Avram, indezirabil la meciurile Pandurilor

/ 19 noiembrie 2015
Marius Avram nu a fost la Iași la primul meci la care Pandurii a avut de suferit, fapt care-i face pe gorjeni să caute ca drumurile lor să nu se mai intersecteze până la finele stagiunii.

avram edi„Sper să nu ne mai arbitreze. Dacă vă duceţi aminte ne-a mai arbitrat un meci cu Dinamo, vedeţi ce a fost şi atunci. Deja s-au strâns. Fratele lui ne-a arbitrat cu un meci înainte şi dintr-un offside a ieşit o mare ocazie pentru Voluntari. Vreau să cred că este o coincidenţă, că nu este nimic personal la adresa mea sau a clubului”, a declarat Edi Iordănescu. Vorbind despre arbitrul care l-a trimis în tribună după ce i-a oprit echipa din drumul spre gol și la doar un minut a făcut adversarilor cadou un penalti, Edi Iordănescu spune că-i este greu să califice în vreun fel ceea ce a făcut la meciul de la Iași: „La cât de supărat nu ştiu unde îl pot încadra pe Marius Avram, nicăieri. Dacă mă iau după joc ar trebui să-şi facă o autoanaliză, după care vedem dacă va fi suspendat sau nu. Pe mine nu mă încântă şi nu mă ajută dacă va fi suspendat. Dacă mă uit la cariera lui este un arbitru cu experienţă, şi poate de asta dezamăgirea este mare, am simţit doza de răutate, modul cum s-a adresat jucătorilor dar şi explicaţiile care mi le-a dat la final. Nu l-am chestionat, doar l-am întrebat dacă a simţit că ne-a dezavantajat şi că a fost o viciere de rezultat. A spus că e treaba lui şi că vede el. nu acesta este un răspuns adecvat, cerem şi noi respect şi să fim înţeleşi. Mi s-ar fi părut normal ca după cele două erori să vină la mine şi să-mi spună că nu ştie dacă a greşit, că vrea să-şi facă meseria, să fie lăsat să conducă jocul după care să mă avertizeze că mă trimite în tribună. M-a trimis în tribună. Suspendarea lui Nicoară este nedreaptă. Nu eram la biserică, nu poate nimeni demonstra că a înjurat arbitrul. Suntem cu toţii suspendaţi!”, a mai spus Iordănescu junior.

„Suntem dezamăgiţi de această decizie, am sperat că după analizarea probelor se va ţine cont de împrejurările în care au fost reacţiile antrenorului şi ale lui Nicoară. Eu consider că Edi nici nu trebuia să fie trimis de pe bancă. Din păcate, sunt regulamente inflexibile, reci, care nu ţin cont de probe ulterioare. Pentru noi, cele două etape sunt importante, este o pierdere şi un dezavantaj pentru noi. Vom respecta comisiile şi deciziile celor care conduc fotbalul românesc, dar măcar să se fi tras un semnal de alarmă după astfel de jocuri. Nu există posibilitatea să se reducă din pedeapsă, e minimă şi nu se poate face recurs, am cerut o motivare, dar e caz închis şi ne dorim să nu se mai întâmple acest lucru”, Narcis Răducan, președinte Pandurii Târgu Jiu.

www.sportingorj.ro

 

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.