RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Obligatoriu, victorie!

/ 15 octombrie 2015
Energia are parte de un start de sezon cât de cât aerisit. După victoriile cu muribunda BC Timișoara din Cupă, succesul cu Phoenix Galați și meciul pierdut pe muchie de cuțit la Craiova, din Liga Națională, gorjenii au mâine un nou test facil, la prima vedere, cu Gaz Metan Mediaș.

img_5519-qpr

Gaz Metan este una din echipele care nu pot ridica prea mult nivelul pretențiilor în acest sezon. Reuniți aproape de începutul lunii septembrie și cu un lot încropit pe repede înainte sub comanda tânărului antrenor Mihai Popa, medieșenii au suferit două eșecuri în debutul Ligii Naționale, iar, mâine, aceștia îl pot acumula pe al treilea, la Târgu Jiu. „În aceste 18 meciuri pe care le disputăm acasă în acest sezon ţinta noastră este să le câştigăm pe toate. Din moment ce trebuie să ne reîntoarcem după un meci pe care l-am pierdut, după meciul de la Craiova suntem foarte dezamăgiţi, nu meritam să pierdem acest meci, dar pentru că nu mai avem timp să ne gândim la ce s-a petrecut, trebuie să privim înainte pentru că va fi un campionat lung. Am încercat în ultimele trei zile să ne pregătim pentru meciul care urmează, cel cu Mediaş. Ştim cu siguranţă că va fi un meci într-o singură direcţie, nu ne gândim la altceva decât la faptul că trebuie să câştigăm mâine. Cunoaştem ce situaţie vom întâlni în jocul celor de la Mediaş, le-am spus şi jucătorilor că meciul de mâine nu va fi unul uşor, dar va depinde de performanţa noastră şi de noi dacă vom face ca meciul să fie uşor. Mediaş este o echipă care are un rooster foarte scurt, dar pe de altă parte acei 6-7 jucători care îşi împart minutele pe teren sunt experimentaţi şi dacă nu ne vom adapta în ceea ce priveşte jocul împotriva lor o să avem probleme. Nu mai sunt meciuri câştigate dinainte sau mai facile, cum a fost anul trecut cu Timba şi cu Cluj, chiar dacă au trecut două etape până acum şi privim clasamentul, vom vedea că pe primele două poziţii sunt două echipe, una care anul trecut a terminat pe 11, alta care e din liga a doua, astfel campionatul va fi unul strâns şi foarte disputat până la ultima etapă. În ceea ce priveşte echipa celor din Mediaş, am urmărit cele trei meciuri, unul în cupă şi două în campionat, chiar dacă evoluţia scorului arată că au pierdut uşor, nu s-a întâmplat acest lucru, singura lor problemă o reprezintă roosterul foarte scurt. Noi avem experienţe neplăcute în ceea ce priveşte echipa din Mediaş, sezonul trecut şi acasă şi în deplasare am avut meciuri grele împotriva lor, sunt o echipă care joacă un baschet de calitate, însă noi trebuie să ne impunem jocul şi să câştigăm acest meci,” spune Antonis Constantinides, care nici nu ia în calcul varianta unui insucces al echipei sale.

Cipriotul a adus in discuție jocul de la Craiova, ale cărui 30 de minute au fost extrem de bune pentru Energia, dar greșelile făcute pe final în Bănie trebuie rapid corectate începând cu partida de mâine, contra lui Gaz Metan: „Aşteptăm de la echipă să aibă aceeaşi performanţă cum a avut la Craiova pentru 30 sau 32 de minute, dar aspectul la care trebuie să lucrăm este acea cădere pe care o avem în jocul nostru, să fie din ce în ce mai mică. Trebuie să primim mai mult de la jocul de interior, de la low post, pentru că nu putem avea aşteptări foarte mari sezonul acesta dacă filosofia noastră se va baza pe faptul să atacăm echipa oponentă doar cu jucători de perimetru. Sunt sigur că mâine ne vom reîntoarce la rezultatele pozitive.”

Partida e programată pentru mâine seară, cu începere de la ora 19:00, fiind printre ultimele reprezentații date de Energia în Sala Sporturilor.

„Mergem acolo să câștigăm, va fi greu, dar cred că va fi prima noastră victorie din acest sezon. Suntem înfometați și pregătiți de victorie. Nu pot nominaliza, au cinci americani și cred că aceștia sunt armele lor principale. În primul rând va trebui să îi oprim pe ei”, a comentat pivotul ardelenilor, Robertas Grabauskas, într-o declarație, totuși, cam îndrăzneață.

www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.