Derby-ul Olteniei a oferit un final interzis cardiacilor, dar care s-a încheiat prost pentru Energia. Trimis la linia de libere, Diggs a avut soarta echipei sale în mâini, însă a ratat șansa egalării și a prelungirilor, transformând o singură liberă din cele două, pentru 78-77 la final.
Energia a început neașteptat de bine partida de la Craiova, iar pe fondul unui joc bun etalat de americanii Mack și Troupe, trupa lui Constantinides s-a aflat în avantaj la pauză, 44-38. După 25 de minute, Craiova a preluat pentru prima dată conducerea meciului, prin reușita lui Djurasovic de 3 puncte, iar înaintea ultimelor 10 minute, echipa gazdă avea +3 pe tabelă, 63-60. De la momentul în care Craiova a trecut la conducere, gorjenii s-au întrecut în ratări și posesii pierdute. La 78-76 și expirarea timpului regulamentar, Diggs a primit două libere, având șansa să trimită meciul în over-time. Conducătorul american a ratat ultima aruncare, iar doljenii au ieșit victorioși din Derby-ul Olteniei, unul care a fost la discreția Energiei până după pauză.
Energia, om cu om:
Jamar Diggs: Neconvingător în primele trei meciuri oficiale, americanul a arătat altceva la Craiova. Are aceeași meteahnă, să țină prea mult de minge, dar a și rezolvat unele acțiuni în care colegii nu găseau soluția pentru finalizare. El a egalat situația cu 40 de secunde înaintea finalului, la 76-76. A încheiat cu 17 puncte și 5 assisturi.
Anthony Miles: N-a izbutit decât 3 aruncări din 9 încercări la două puncte, dar s-a luptat extraordinar la recuperare, în ciuda fizicului și înălțimii. Dacă oamenii mari n-au făcut-o, cineva a trebuit să și recupereze, iar acesta a fost Miles, care a terminat cu 8 recuperări, dintre care 3 ofensive.
Porter Troupe: Un nou meci bun pentru singurul jucător străin rămas din vechea gardă. A ieșit la rampă exact când Energia a avut cea mai mare nevoie, iar după time-out-ul cerut de Constantinides înaintea ultimelor 4 secunde, Porter a fost cel ales să aducă victoria echipei sale. Repunerea a fost pentru el, dar a ratat aruncarea de 3 puncte care putea consfinți succesul gorjenilor în Bănie. Chiar și așa, nu i se poate imputa nimic în urma rezultatului final.
Callistus Eziukwu: După meciurile cu BCT și Galați în care nu a dezamâgit, la Craiova a venit primul său meci slab. Ratând foarte mult din apropierea inelului, acesta a fost depășit în mai multe rânduri de Bogdan Popescu. A recuperat 8 mingi, dar nu și-a ajutat prea mult echipa.
Szabolcs Santa: A acumulat prea repede 4 greșeli personale. Tot atâtea recuperări a avut împotriva fostei sale formații. Și-a făcut treaba în cele 12 minute în care a fost folosit.
Lamont Mack: Energia a trăit în primele 15 de minute prin reușitele sale. După primul act, americanul marcase deja 12 puncte din totalul de 19, dar până la final a mai punctat doar de 3 ori, echivalentul a 6 puncte. La 78-76 pentru Craiova și 14 secunde rămase, Mack s-a hazardat, luând mingea pe cont-propriu din dorința de a fi eroul meciului. Nu a reușit, ba chiar era să năruie toate speranțele gorjenilor veniți la meci cu 8 secunde înaintea ultimei sirene.
Lazar Radosavljevic: Tipic lui, sârbul a fost în afara jocului de la Craiova, dar fanii Energiei prezenți la meci s-au bucurat pentru primul coș de 3 puncte reușit de acesta într-un meci oficial de la sosirea la Târgu Jiu. În rest, adversarii i-au cam stins lumina în repetate rânduri, fiind căpăcit ori de câte ori a încercat să finalizeze de sub panou. De-a lungul partidei a comis pași și și-a bătut mingea în picior. În sfertul 4, a izbutit o acțiune bună, când, după o fentă la 3 puncte, s-a dus până în coș, reușind să pună mingea în inel cu o oferită. Prea puțin…
Adrian Guțoaia: Se întrece cu Lazar pentru „premiul” de cea mai mare deziluzie. Deși a părut că este în formă în primul sfert, în următoarele nu s-a dovedit a fi așa. A ratat din poziții favorabile, iar pe un contraatac, Guțoaia a încasat un capac de zile mari de la Djurasovic. O umbră a jucătorului care era odată.
Baris Aktas: A evoluat doar 1:41, prea puțin pentru a avea vreo realizare.
Antonis Constantinides a luat decizia ca, la meciul din Bănie, să nu-l folosească nicio secundă pe Dragoș Andrei.
Analiza pertinenta, cu observația ca, atunci când scrii despre gutoaia, ești muuult prea blând. Acest jucător, împreună cu sârbul, nu au ce căuta acum în prima liga! Pe lângă ce ai relatat, mai pune apărarea sub orice critica (omul lui a marcat când a vrut și cum a vrut, deși pana acum marcase, în trei meciuri oficiale, 3 puncte)! Apoi, atitudinea aroganta fata de ceilalți jucători, colegii lui pana la urma! Internaționalul nu suporta sa i se faca observații, deși e catastrofa în fiecare meci. Probabil toate vin de la salariul ENORM pe care am auzit ca îl ia de la club! Am auzit, nu bag mana în foc ca e așa, ca are undeva peste 5000 de euro pe luna. Dacă e așa, cine a negociat ar trebui sa plece din club! Oricum, despre aceasta echipa nu ai voie sa scrii nimic de rău că ai probleme cu mister semi…… CUMPANASU. Poate ne spune personajul ce salariu are gutoaia, dacă tot ia salariul de la noi (impozite, taxe, cotizații din salariu, curent plătit, etc). Aștept și eu și alții cu nerăbdare! Pana atunci, poate vede cineva mai de sus ce se întâmplă la acest club!
gutoaia 7000 euro ,dragos andrei 3500 euro,,,,,eziukwu 10000 …..astea sunt salarii lunare
Pentru jucatori bataiosi gen Bogdan Popescu,n-are timp de negocieri craiul reesapat-Cumpanasu ,in schimb il tine in brate pe pierzatorul Gutoaia pentru a nu o supara pe mama Guti.Oare cati jucatori nepregatiti mai trebuie sa vina pe contracte semnate dubios cu acest „crai”.Mai nou are tupeul sa intre pe teren sa-si dea aere de presedinte si mai ales mare cunoscator al fenomenului,totusi un sfat prietenesc si mai ales gratis (ca tot ii plac banii):treci si pregateste pulovere c-a venit vremea rece si oricum alea te reprezentau.Noapte buna si sper sa nu pui la suflet,sa nu-ti scada randamentul.
…gata , ati si sarit de fund in sus…anul trecut am inceput cu o infrangere in fata Craiovei, acasa. si la final, am fost unde am fost, peste asteptari..e usor sa dai cu piatra. mai greu este sa rationezi si sa ai rabdare.
Nu, realgorj, eu nu sar de fund în sus! Eu doar spun ce văd la unul sau doi jucători! Dacă te supără, nu mai citi! Dar ție, care ai fost la Craiova, ti-a plăcut gutoaia? Dar in meciurile de cupa? Echipa nu e rea, poate mai buna per ansamblu ca anul trecut, însă nr. 44 face excepție! Recunosc, m-am înșelat în privința celor doi „pitici” si îmi cer scuze! Sper sa mă înșel și cu gutoaia, dar nu prea cred! HAI ENERGIA!
…repet…anul trecut am fost mai breji la inceput?! eu nu plec urechea la ,,avizatii” care stiu salariile. nu ma intereseaza. ma intereseaza echipa si atat. e clar ca nu suntem la potential, dar de aici si pana la a da cu pietre in unul sau altul dintre jucatori, e cale lunga. rabdare. campionatul e lung, mai ales anul asta, in noua formula.imi spui ca daca ma supar, sa nu mai citesc. pai atunci iti spun si eu- nu-ti place , nu te mai uita la meciuri. e bine asa ?!
Atâta timp cât conduci și cu 12-13 puncte în deplasare , trebuie și ca antrenor să îți dai seama de un jucător ! Pe Dragoș Andrei nu l-a jucat nici măcar 1 secundă plus de asta , Dragoș Amdrei are mână mai bunã ca Guțoaia „de afară”