RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Iordănescu jr. cere, în continuare, întăriri

/ 16 iulie 2015
Pandurii Târgu Jiu a încropit vara aceasta o listă cu jucători transferați, dar Edi Iordănescu nu are încă toate posturile acoperite, fiind nevoit să improvizeze destul de mult, lucru ce îl nemulțumește pe tânărul tehnician român.

DEBUTURI

Pandurii au obținut cele 3 puncte în deplasarea de la Timișoara, eficiența mulțumindu-l pe tehncianul Edi Iordănescu, nu jocul prestat de echipa sa. Acesta trage, în continuare, un semnal de alarmă și își dorește noi jucători sub comandă, în ciuda câtorva nume aduse de gorjeni până acum, ca Vasco Fernandes, Ioan Hora sau Dan Nistor. Ultimului i-a sosit cartea verde, iar din punct de vedere legal, Nistor poate redebuta la fosta și actuala sa formație sâmbătă seara, împotriva Stelei. Decizia îi aparține lui Iordănescu jr., la fel ca în cazul lui Paul Anton, intrat și el în program normal după o accidentare care l-a ținut pe tușă o bună bucată de timp: ”Anton se antrenează deja de o săptămână cu echipa, deci cu siguranță că intră în planuri pentru meciul acesta. Lui Nistor i s-a rezolvat problema pe care o avea, cartea verde a sosit, iar dacă voi decide la ora jocului să mizez pe el, din punct de vedere legal este OK”, a precizat fiul selecționerului.

Edi mai vrea câteva transferuri, pentru a nu mai fi nevoit să improvizeze, așa cum a făcut la jocul din prima etapă a campionatului. Acesta spune că Pandurii nu are încă lotul acoperit pe toate pozițiile, iar pentru a-și îndeplini obiectivul, gorjenii trebuie să evite situația din ediția precedentă, atunci când rotația era aproape inixistentă: ”Am văzut că vorbele mi-au fost interpretate și nu sunt neapărat de acord cu asta, pentru că întotdeauna încerc să fiu deschis și să răspund sincer, însă toate întrebările mi-au venit într-o singură direcție, iar eu am spus exact ce am gândit, ceea ce fac și acum, că am nevoie de jucători. Am spus întotdeauna că am avut și am nevoie să fie lotul acoperit, pentru că este o competiție lungă. Sunt lucruri reale, nu sunt plângeri, asta îmi doresc, ca să putem duce competiția bine, la un nivel ridicat, să avem pozițiile acoperite […] Vreau să am lotul bine conturat, pozițiile acoperite, dublate, ca în orice moment să putem reacționa. Asta dacă vrem să facem ceva…dacă nu, mergem pe varianta anului trecut, în care o să ajungem să ne impacientăm că ne ducem în liga a doua, pentru că aveam trei jucători pe o poziție și pe altă poziție unul singur. Nu vreau să fim nevoiți să facem improvizații, deoarece la ultimul joc eu am făcut improvizații…’’, a declarat Edward Iordănescu.

Wellington, așteptat înapoi duminică

Sosit și el în această vară la Târgu Jiu, brazilianul Wellington a fost învoit de conducerea clubului pentru a merge acasă, unde a avut niște probleme personale de rezolvat. Atacantul carioca va rata și disputa cu Steaua București, dar Iordănescu Jr. îl așteaptă mai repede să se întoarcă, mai ales în acest moment, în care Mihai Roman s-a accidentat: ’’Probabil duminică îl vom avea pe Wellington aici, dacă nu se schimbă ceva pe parcurs. Vreau să vină, deoarece este un atacant de un anumit profil pe care eu l-am dorit și de care avem nevoie’’, a mai spus antrenorul pandur.

Shalaj, OUT 

Elvețianul Gezim Shalaj este trecut pe lista neagră a clubului alb-albastru, datorită comportamentului neadecvat afișat în perioada petrecută la Târgu Jiu. Acesta a întârziat la reunirea programată după cantonamentul din Olanda și s-a luat decizia de a se renunța la serviciile sale, în aceste zile căutându-se, împreună cu jucătorul, o variantă de despărțire pe cale amiabilă: ’’Shalaj a venit, este în oraș, dar i-am transmis că nu intră în vederile noastre pentru următorul sezon. Căutăm soluții avantajoase de ambele părți pentru a ne despărți: împrumut, reziliat…va mai fi o discuție cu el, nu se pune problema să nu-l respectăm ca fotbalist, dar avem un obiectiv și pe baza acestuia am trasat o strategie, iar, în acest moment, el este în afară strategiei noastre […]. Nu vom apela la tot felul de măsuri balcanice, care să îndepărteze jucătorii de clubul nostru, dar trebuie să înțeleagă că trebuie făcută performanță atunci când ajungi la un club,’’ a conchis președintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Narcis Răducan.

www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.