RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Adrian Chiruț: „Îmi place ideea de echipă românească”

/ 7 iulie 2015
Adrian Chiruț, conducător de joc adus de la Dinamo, pare a fi unul dintre cele mai promițătoare transferuri realizate în această vară de Energia, echipă care în acest sezon și-a propus un obiectiv mai puțin pompos decât altădată, clasarea în primele opt la finele sezonului regulat.

 

IMG_2465Reporter: E o provocare, un act de curaj, faptul că ai plecat de la o echipă precum Dinamo și ai ales o echipă care s-a luptat pentru salvarea de la retrogradare în ultimul sezon?
Adrian Chiruț: N-aș putea spune asta… Am încheiat doi ani de contract cu Dinamo și am ales să vin aici din mai multe puncte de vedere. Sper să fac totul aici cum am făcut și la celelalte echipe la care am jucat. A fost o decizie de familie având și doi copii. Am lăsat Bucureștiul, a fost o alegere de oraș. Am discutat și cu ceilalți colegi.

Rep.: Îți aduce aminte noua echipă a Energiei de echipa de la Suceava?
A.C.: Și faptul că Energia de acum îmi aduce aminte de Suceava care câștiga Cupa Challenge m-a făcut să aleg Târgu Jiul. Echipa din Târgu Jiu o știu din fiecare an de Liga Națională că a fost OK din toate punctele de vedere. Ce s-a întâmplat anul trecut sunt mici probleme de performanță cu care orice club se mai confruntă. Din ce am vorbit cu oamenii de aici, cu domnul președinte, am înțeles că se va face o treabă bună.

Rep.: Energia este o echipă 100% românească, se poate face performanță și fără stranieri?
A.C.: Îmi place ideea de echipă românească, binențeles că se poate face performanță și doar cu jucători români, de ce nu?… Am avut foarte mulți colegi străini la Dinamo, unii dintre ei au demonstrat valoarea, dar în mare parte nu. La noi în țară se vede doar cât de greu plecăm noi afară, Eu cred că așa ar trebui să fie și pentru cei care vin. Cu echipe cu jucători români putem crește și noi ca echipă națională.

Rep.: Ce-și dorește Adrian Chiruț să realizeze la Energia?
A.C.: Eu sper ca în această perioadă să ne îndeplinim obiectivul, chiar din primul an, conducerea să aibă parcursul pe care și-l dorește. Asta înseamnă performanță, să pornești cu un obiectiv și să-l și îndeplinești.

Rep.: S-a vorbit la reunire chiar și despre obținerea în următoarea perioadă?
A.C.: Despre trofee?… Vom vedea. Eu sunt sigur că cu echipa pe care o vom avea vom face treabă bună.

Rep.: Cum crezi că veți readuce suporterii în tribune?
A.C.: Eu când am jucat aici, sala a fost plină. Nu știu ce s-a întâmplat cu suporterii echipei, dar eu sper să vină spectatorii pentru că avem nevoie de ei. Prin jocurile noastre îi putem aduce. Putem începe cu meciurile amicale, prin rezultatele și jocul nostru.

www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.