Campania de achiziții a Pandurilor nu va fi una pe care echipa gorjeană să o facă fără acordul antrenorului.
Edi Iordănescu spune că a început deja să își selecteze jucătorii din lotul actual, că totul depinde de cum aceștia se vor antrena și vor juca în perioada următoare, dar și că cei care vor fi aduși în vară la Târgu Jiu vor fi transferați doar dacă el își va da acordul: „La vară va fi mai mult timp pentru mine ca să pun pe hârtie exact ce să facem la selecție, vreau să-mi pun mult mai mult amprenta pe selecție. Eu am preluat un grup aici, sigur, au venit 3, 4, 5 jucători, și eu am fost de acord cu aceste veniri. Dacă eu nu eram de acord, credeți-mă, nu veneau. Și vă spun că atât timp cât voi fi eu aici nu se vor face transferuri peste capul meu, vă garantez asta și am suportul conducerii în acest sens, nu am de ce să mă plâng, tot respectul din punctul acesta de vedere. Însă, din vară, vom vedea și un tip diferit de selecție decât cel cu care ați fost obișnuiți până acum, dar vom mai avea timp să discutăm despre selecție. În următoarea perioadă, anumiți jucători sunt sub lupă și vom vedea cum vor răspunde. Ei ne vor da răspunsul la niște întrebări în ceea ce privește viitorul lor la echipa asta”, a mai declarat antrenorul echipei gorjene.