Între duelurile din sferturile de finală EuroChallange, Energia are mâine un test deosebit de greu la Târgu Jiu, împotriva ocupantei locului 3, U BT Cluj Napoca.
Energia traversează cel mai bun sezon de la promovarea pe prima scenă a baschetului românesc. Parcursul din Europa este motivul principal, iar acesta poate fi dublat de o clasare în primele patru formații ale campionatului la sfârșitul ediției regulate 2014-2015. Ca obiectivul propus să fie dus la bun sfârșit, gorjenii sunt nevoiți să treacă, mâine, cu un rezultat favorabil peste U BT Cluj Napoca, nimeni alta decât ocupanta locului 3 și, alături de olteni și BC Mureș, cea mai în formă echipă a acestei perioade.
Ardelenii sosesc la Târgu Jiu după patru partide în care nu au cunoscut eșecul, victimele elevilor lui Marcel Țenter fiind primele două clasate, Steaua CSM București și CSU Ploiești, cât și concitadinele Timba și BC Timișoara. Clujenii dispun de jucători foarte talentați, iar soluțiile de pe banca de rezerve nu sunt deloc de neglijat. Rotația acestora cuprinde, la fiecare dispută, 10 jucători, aspect ce, într-un campionat ca cel al României, contează enorm în economia unei calificari în playoff. Liderul la puncte marcate al celor de la U este americanul Darius Hargrove, cu o medie de 15.1 puncte, urmat de Sean Barnette, un apărător prin excelență, cu 13.1 puncte.
Pe de altă parte, campioana din 2011 va evolua mâine pe un teren unde se câștigă extrem, extrem de greu. Energia a pierdut doar două încleștări în campionat, cu suporterii în spate, ultima pe 8 noiembrie 2014, contra prahovenilor de la CSU Ploiești.
Dacă U va pleca cu victoria în buzunar din orașul lui Brâncuși, își va asigura un loc pe podium la finalul sezonului regulat. În caz contrar, bătălia pentru locul 3 rămâne deschisă, gorjenii aflându-se și ei în aceasta. În plus, trupa lui Constantinides are de disputat restanța de la Craiova, data meciului din Bănie nefiind nici acum stabilită, din cauza evoluțiilor din EuroChallange și Liga Balcanică a celor două formații oltene.
În tur, U BT s-a impus clar, în noua sală polivalentă din Cluj Napoca, cu un usturător 92-72.
Partida, contând pentru etapa cu numărul 24 a Ligii Naționale, va debuta, duminică, la ora 17:45, în direct pe Digi Sport 2.
foto: www.u-mobitelco.ro