RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Etapă nefastă pentru câștigătoarea Cupei României

/ 26 ianuarie 2015
Energia Târgu Jiu începe să simtă urmările evoluţiilor în EuroChallange, principalul obiectiv al acesteia fiind pus în pericol după etapa cu numărul 16 a Ligii Naționale de Baschet masculin.

astanaDupă semnalele trase, spre sfârșitul anului 2014, de înfrângerile adminstrate Energiei în campionatul intern, ambele în Ardeal, contra celor de la Târgu Mureș și U Banca Transilvnaia, gorjenii păreau că au reușit să se refacă din punct de vedere fizic și mental în vacanța prilejuită de sărbătorile de iarnă. Astfel, aceștia au oferit o adevărată demonstrație de forță în EuroChallange, la un interval de doar trei zile de la încheierea dublei din Cupa României, cu CSU Sibiu. Belgienii de la Okapi AalStar au fost atunci victimele băieților lui Constantinides.

De la acea victorie răsunătoare, înregistrată pe 13 ianuarie, câștigătoarea Cupei României a mai bifat un succes în campionat, împotriva piteștenilor de la BCM U, și două înfrângeri. Prima în Kazakhstan, iar cea de-a doua, sâmbătă, pe terenul celor de la BC Timișoara, ambele fiind extrem de usturătoare.

Concentrându-ne mai mult pe singura competiție internă în care mai este angrenată Energia, și care are prioritate în momentul de față, potrivit declarațiilor oferite de oficialii trupei oltene, constatăm că situația nu este deloc bună pentru Watson&Co. Într-adevăr, gorjenii au reușit să ofere simpatizanților bucurii în plan european, la chiar prima participare. Însă, cu un preț foarte scump raportat la această perioadă: neglijarea campionatului. Unul din motive îl poate constitui oboseala acumulată de aceștia, dar nu este o scuză pentru jocul prestrat în Banat, adversara fiind tocmai o contra-candidată certă pentru ocuparea locurilor de play-off. Rotația de jucători nu îi este favorabilă cipriotului Constantinides, fiind limitată pentru o formație cu pretenții în campionatul românesc.

Din favorită pentru clasarea în primele șase echipe ale României la finalul stagiunii 2014-2015, înainte cu zece etape de sosirea acestuia, Energia Târgu Jiu se situează pe locul 9, ca urmare a patru rezultate înregistrate în runda cu numărul 16 a LNBM:

  • CSM-U Oradea vs U BT Cluj-Napoca 68-80
  • BC Timișoara vs Energia Târgu-Jiu 96-75
  • SCM U Craiova vs Gaz Metan Mediaș 73-79
  • BCM U Pitești vs BC Mureș 82-89

Absolut toate scorurile acestor partide au avut un efect negativ pentru echipa lui Constantinides, în frunte cu cel consemnat în Sala Olimpia, din Timișoara. Inclusiv victoria medieșenilor în Bănie, întrucât Gaz Metan este la egalitate de puncte cu Energia Târgu Jiu, ocupând locul 10.

Astfel, pentru ca oltenii să-și atingă obiectivul, aceștia vor trebui să își îndrepte cu adevărat privirile spre principala competiție internă, până nu va fi prea târziu. Oricum, șansele de reușită în EuroChallange, avansarea mai departe dintr-o grupă ce conține nume ca BC Astana și Enel Brindisi, sunt minime, iar ratarea playoff-ului în acest sezon ar fi un dezastru pentru Energia.

www.sportingorj.ro
Comentează!

2 Comentarii până acum

  • ilici spune:

    La comentariul meu de acum cateva zile, un fan al baschetului, mai precis realgorj, a incercat sa scuze pe undeva jocul echipei si esecul suferit cu Astana, prin bugetul alocat celor doua echipe. Foarte adevarat! Sunt de acord ca trebuie sa-i dam Cezarului de-i al Cezarului! Dar sa mananci bataie de la Timisoara in halul acesta nu stiu daca exista scuze indiferent cat le-am cauta. Si parerea mea este ca antrenorul este total depasit si ca dincolo de faptul ca este un baiat de treaba, lucru demn de apreciat, echipa asta, in forma actuala ar fi putut sa fie undeva intre primele 4 din campionat. In opinia mea, acest campionat va fi un esec total in ciuda acelui milion de euri alocat de la CEO, in conditiile in care anul acest se vor taia sporuri, prime de vacanta, tichete, etc. si se vor concedia cel putin 2000 de oameni. Cineva trebuie sa plateasca pentru rezultate si sa speram ca vor fi demisi cei care nu si-au facut treaba, care au mentinut sau adus jucatori, inclusiv antrenor, nepotriviti penru obiectivul urmarit. Sa ne ajute Dzeu!

  • realgorj spune:

    De nescuzat proportiile scorului de la Timisoara. M-as fi asteptat la o victorie, a noastra-stransa. Dar principala noastra arma, apararea, a fost aprope zero. Baietii au uitat ,,sa dea din picioare”. Poate infrangerea asta ii va trezi pana la urmatorul meci din campionat. Raman la parerea ca obiectivul este realizabil, clasarea pe 4-5.

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.