Oltenii au revenit ieri seara la antrenamente. Ultima achiziție a Energiei, grecul Andreas Glynidiakis, s-a alăturat noilor săi colegi, la Târgu Jiu.
Câștigătoarea Cupei României a aruncat bomba pe piața transferurilor în această iarnă, conducerea clubului reușind să-l ademenească pe internaționalul grec Andreas Glynidiakis la Târgu Jiu. Elenul a efectuat ieri seara primul antrenament alături de noii săi colegi, odată cu reunirea echipei în perspectiva startului de an 2015, unul de foc pentru gorjeni.
Cv-ul pivotului de 33 de ani o conține pe Olympiakos Pireu, formație cu care a cucerit a doua Euroligă din carieră, în 2012. Panathinaykos Atena și Lietuvos Rytas nu lipsesc nici ele din „dosarul” jucătorului. În sezonul 2014-2015, puternicul pivot a intrat pe parchet doar în 4 partide în Turcia, pentru Gaziantep, având medii de 11.3 minute, 2.3 puncte și 3.5 recuperări.
Energia se numără printre formațiile Ligii Naționale care au revenit extrem de rapid din mini-vacanța de iarna, explicația pentru acest lucru fiind dată de manșa tur a sferturilor Cupei României, de pe 5 ianuarie, împotriva celor de la CSU Sibiu.
În această pauză competițională, gruparea olteană a mai fost interesată de serviciile unor jucători precum Octavian Popa-Calotă și Szabolcs Santa, de la CSU Sibiu, respectiv SCM U Craiova, dar nimic nu s-a concretizat.
www.sportingorj.ro