RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Gură de oxigen – Analiza om cu om a pandurilor sub Tâmpa

/ 8 noiembrie 2014
Pandurii Târgu Jiu a părăsit zona retrogradării după victoria la scor cu FC Brașov, 3-0, din etapa a 14-a a Ligii 1. Totodată, Petre Grigoraș scapă, momentan, de demitere după succesul de sub Tâmpa.

Pandurii a obținut al treilea succes consecutiv în Liga 1 pe terenul echipei FC Brașov. Cu un fotbal pragmatic, Petre Grigoraș și-a securizat postul până la finalul anului, după victoria la scor de la Brașov, 3-0.

Pandurii și-a întărit axul central cu fundașul Mevlja, revenit după accidentare, și urcarea lui Elton în linia mediană, dar slovenul a rezistat doar 38 de minute. Grig a improvizat surprinzător, cu Ungurușan fundaș stânga și Momcilovic trecut în centrul defensivei, dar permutările s-au dovedit câștigătoare. Pandurii a reușit la Brașov al doilea succes în deplasare din acest sezon iar în ambele marcator a fost Buleică, autor a trei goluri în cele două dispute. Extrema gorjeană a reușit o dublă sub Tâmpa, al doilea gol fiind o adevărată capodoperă.

 3

victorii a acumulat Pandurii Târgu Jiu în actualul campionat, una acasă, 4-0 cu Oțelul, și două în deplasare, 2-0 l Mediaș și 3-0 la Brașov.

 Pandurii, om cu om la Brașov:

Stanca: Revenit între buturi, ex-stelistul a avut două intervenții providențiale în fața tânărului brașovean Enceanu. Portarul pandurilor l-a blocat și pe Liviu Ganea, toate la scorul de 0-0. Calm, sigur pe centrări, a dat siguranță între buturi.

Pleașcă: Intervenție in-extremis în careul propriu în fața lui Liviu Ganea. Prins pe picior greșit în câteva rânduri pe urcările ofensive, dar s-a repliat bine și a scăpat netaxat.

Erico: Dominat de Liviu Ganea care nu a ieșit niciodată în pierdere în duelul direct cu brazilianul. Prea repezit, Erico este eliminat mult prea ușor de un adversar dibaci.

Mevlja: Revenit după accidentare, slovenul a rezistat în teren doar 38 de minute. Mevlja s-a rupt din nou și pare o cauză pierdută pentru Pandurii mai ales că își termină contractul în această iarnă. Jocul său nu a arătat rău, dar pare firav.

Momcilovic: Sârbul este omul bun la toate. A început pe postul său de bază, dar apoi Grigoraș l-a mutat în centrul defensivei unde și-a făcut treaba cu brio în condițiile în care Brașovul a aruncat multe mingi în careul oltenilor.

Anton: Multă muncă și destul de puțină eficiență. A greșit mult în transmiterea balonului.A încasat un cartonaș galben și a ajuns la 3 penalizări. Următorul galben îl ține automat pe tușă pentru o etapă.

Nistor: Nici acum nu a reușit un joc consistent. A pasat mult în urmă iar încercările de verticalizare nu au fost calibrate. Totuși, un jucător util, cu mult travaliu.

Elton: Pare omul de echilibru de la mijlocul terenului. Și-a trecut în cont și un assist la golul lui Roman de 3-0. I se potrivește mai bine rolul de mijlocaș defensiv, oferind mai multă siguranță apărării și o libertate mai mare lui Nistor.

Buleică: Indiscutabil, omul meciului. Alin Buleică a reușit, probabil, cel mai bun meci al său la Pandurii. Craioveanul și-a trecut în cont prima dublă în Liga 1, al doilea gol fiind unul excepțional. A fost principalul pericol pentru poarta brașoveană, având și ale faze periculoase în afara celor două reușite.

Roman: S-a lipit la gol până la urmă și a ajuns la cota 7 în acest sezon. Din păcate a încasat și un galben, al 4-lea, care nu îi permite să joace următoarea etapă, acasă, cu FC Botoșani. O pierdere mare pentru olteni care îi mai au la dispoziție doar pe Matulevicius, în recuperare după accidentare, și Shamsin.

Shalaj: Un meci mai strălucit, cu un assist la primul gol al pandurilor. În sfârșit și-a dominat adversarul direct, reușind chiar și o trecere în dribling în fața lui Vagner. Să sperăm că perioada de acomodare s-a încheiat.

Ungurușan: Bătrânelul (ca joc și nu ca vârstă biologică) a jucat o repriză și ceva ca fundaș stânga, un post inedit. A avut probleme mari cu Constantinescu, dar a reușit cât de cât să facă față datorită experienței.

Nicoară: Una caldă, alta rece pentru Nicoară. Nu și-a câștigat un loc de titular, iar prestația lui Shalaj s-ar putea să-l lase încă o etapă în afara primului unsprezece.

Predescu:  După 2 meciuri ca titular, Cornel Predescu a prins acum doar 10 minute. Nu a avut timp să se remarce.

www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

  • durca spune:

    baaaaa,cristineilor!!!!!sunteti slabi rauuuu!!!! si sunteti si partinitori!adica sunteti si voi tot cu conde…!!!! RUSINICAAAAA!!!!

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.