RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii fac apel la suporteri

/ 15 octombrie 2014

Preţurile biletelor pentru meciul cu ASA Târgu Mureş au fost stabilite, urmând să se pună în vânzare sâmbătă, ora 9:00.

SPECTATORI-TRIBUNA-2-653x330

La fel ca în jocurile precedente disputate pe teren propriu, băieţii pregătiţi de Petre Grigoraş cer ajutorul suporterilor pentru a-i susţine şi în etapa XI-a, împotriva unei echipe precum ASA Târgu Mureş. „Publicul vrem să fie alături de noi, să ne încurajeze. Promitem că vom da totul pentru a obţine cele trei puncte, sper că vom şi reuşi”, aşa sună învitaţia venită din partea lotului oltean prin vocea căpitanului Paul Anton.

Singurul impediment în sosirea gorjenilor la stadion ar putea fi vremea capricioasă. La ora jocului, potrivit meteorologilor, sunt şanse mari ca ploaia să îşi facă simţită prezenţa.

Preţurile tichetelor au rămas neschimbate, astfel că acestea vor fi puse spre vânzare chiar în ziua meciului, începând cu ora 9:00 până la 18:30, ora oficială a startului partidei.

Preţurile biletelor pentru acest meci sunt următoarele:

– 5 lei la peluze;

– 15 lei la Tribunele I şi II;

– 20 de lei la tribuna Zero;

– 30 de lei la sectorul VIP.

foto: www.panduriics.ro

www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

  • Dupa cum joaca Pandurii spune:

    Dupa cum joaca Pandurii ar trebui si spectatori sa vina intr-un numar „mare” la stadion sau la sala. Dar ei sunt niste nesimtiti in loc sa se uite la jocul lor si sa se antreneze ca lumea cheama lumea la stadion. Rusine!!!!

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.