RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Şi-au făcut temele

/ 20 septembrie 2014

Debutul oficial al Energiei este din ce în ce mai aproape. Primul adversar care le iese în cale gorjenilor este campioana CSU Asesoft Ploieşti, în SuperCupa României ce se dispută miercuri la Bucureşti.

IMG_8527-qpr1Înaintea acestei partide, tehnicianul cipriot Antonis Constantinides spune că şi-a făcut temele, el şi lotul său fiind pregătiţi de o luptă egală ce le oferă şansa ambelor combatante să îşi treacă un nou trofeu în palmares. Dacă prahovenii nu duc lipsă de performanţe, pentru Energia ar fi, după câştigarea Cupei României, cel de-al doilea trofeu de o importanţă majoră din vitrina clubului. ”Am urmărit meciurile Asesoftului. Am găsit o soluție în acest sens, pentru că am primit meciurile pe care Asesoft le-a jucat în Serbia. Am văzut și meciul de prezentare împotriva lui Partizan, dar și meciul jucat de ploieșteni contra Craiovei. În meciul din Supercupă vom lupta de la egal la egal cu Asesoft. Suntem pregătiți să luptăm cu ei. Va fi un meci diferit față de cel din campionat, unde se pot folosi doar șase străini, în timp ce la Supercupă, Asesoft va juca cu opt străini. Când am primit propunerea ca Asesoft să joace cu opt străini am acceptat imediat. Pentru noi va fi un test foarte bun”, a declarat Constantinides.

Vă reamintim că baschetbaliştii olteni vor avea în spate aproximativ 60 de suporteri gata să-i încurajeze pentru un nou trofeu de referinţă în sportul din judeţul nostru.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.