După mai multe zile de negocieri, eforturile conducerii gorjene au dat roade, americanul Tony Woods dându-şi acceptul de a evolua pentru Energia Târgu Jiu.
Într-o declaratie acordată site-ului nostru, tehnicianul Energiei, Antonis Constantinides, i-a făcut o scurtă prezentare noului pivot al echipei gorjene, Tony Woods: „Pentru înălţimea sa, Woods se mişcă extrem de bine atât în faza ofensivă, cât şi în cea defensivă. Este un bun apărător, în plus de acest lucru, poziţionându-se foarte bine la recuperare. El munceşte în fiecare zi pentru a-şi îmbunătăţi jocul ofensiv, fiind un bun jucător de pick&roll”, a spus antrenorul cipriot al Energiei.
Tony Woods are 24 de ani şi măsoară 2.11 metri. Americanul a fost pe lista Energiei încă de la începutul campaniei de achiziţii, în cele din urmă, după ce transferul lui Marvin Jefferson a eşuat, acesta a ales să semneze un contract valabil pentru următorul sezon. Înțelegera dintre cele două părți a fost parafată în cursul zilei de astăzi, după mai multe runde de negocieri.
www.sportingorj.ro