Retras forțat de probleme medicale din funcția de secretar general al AJF Gorj în urmă cu circa un an, Jean Bălănescu reprezintă o absență importantă din fotbalul gorjean în opinia multora dintre cei implicați în fenomen.
Unul dintre cei care resimt lipsa lui Jean Bălănescu din fotbalul gorjean este antrenorul Gilortului, Sergiu Găman, care crede că fotbalul local este mai sărac fără contribuția lui „nea Jean”: „De săptămâna viitoare vom începe pregătirile pentru noul sezon. Mi-e groază, ca antrenor în liga a IV-a, de un nou sezon la liga a IV-a gorjeană fără nea Jean Bălănescu… Mi-e groază de un nou campionat în care nea Jean Bălănescu, un om tobă de fotbal, care știa să lucreze cu antrenorii, cu conducătorii și oamenii de fotbal, nu e lângă noi. Din păcate. E o mare lipsă în fotbalul gorjean. Eu îi doresc însănătoșire grabnică”, a declarat tehnicianul târgujian.
www.sportingorj.ro
Comentează!