Pandurii a profitat doar pe jumătate de faptul că Reghecampf și-a odihnit toate piesele grele și a obținut un rezultat de egalitate în Ghencea, scor 2-2 (2-0), rezultat facilitat și de cartonașul roșu primit de Piovacari încă din prima repriză.
Trupa lui Grigoraș a început în ofensivă, dar după fiecare ocazie avută în debutul meciului a încasat câte un gol. Pleașcă a apărut la finalizare, dar șutul din minutul 2 i-a fost parat de Niță pentru ca în minutul 8 Breeveld să fie cu mâna la locul nepotrivit. Penaltiul primit de Steaua a fost transformat de Keseru și rezervele lui Reghecampf începeau meciul de la 1-0. După alte 8 minute, Pandurii a încasat un nou gol, defensiva dovedind aceleași mari carențe pe care le-a avut întregul sezon. Neagu a făcut ce a vrut pe partea dreaptă, a centrat în fața porții, iar fundașii Pandurilor au privit cum Iancu marca pentru 2-0 din fața porții. Rezervele Stelei au atins maximul eficienței cu două goluri marcate la două pătrunderi în careul gorjean. Pandurii a reacționat repede după golul doi al Stelei, Erico a lovit transversala cu un șut din interiorul careului în minutul 18 pentru ca două minute mai târziu să solicite, pe bună dreptate, penalti la intervenția lui Pîrvulescu la Anton în suprafața de pedeapsă, fără însă ca arbitrul să arate punctul cu var și în careul Stelei.
Misiunea pandură din Ghencea a devenit mai ușoară în momentul în care Piovacari a ieșit la rampă cu două cartonașe galbene încasate în 60 de secunde, italianul fiind trimis la cabine în minutul 39. Gorjenii au simțit că au șansa de a întoarce rezultatul și au forțat marcarea unui gol încă din finalul primei reprize, dar șutul lui Matulevicius din colțul careului mic a fost respins de Niță. Grigoraș a mutat la pauză, forțat probabil și de o problemă medicală a lui Momcilovic, călcat pe gleznă de Piovacari la primul galben primit de italian, și l-a trimis pe teren pe Shamsin. La prima fază a reprizei secunde, profitând de o pasă greșită a lui Georgevski, mingea a ajuns la Matulevicius, care a șutat în forță, la colțul scurt, reducând din handicap. După acest gol, dominarea pandură a fost totală, jocul purtându-se într-o singură direcție, spre poarta lui Niță. Shamsin și Breeveld au șutat fără a prinde spațiul porții, însă prima ocazie mare după golul marcat de Matulevicius a avut-o dos Santos, care a șutat bine, dar mingea a fost deviată în corner în minutul 63. Același dos Santos a avut golul de 2-2 în vârful bocancului un minut mai târziu, dar a șutat peste poartă după o eroare a lui Niță. Erico a fost aproape de a-l surprinde cu un șut de la distanță pe portarul Stelei, dar Niță a scos de sub transversală în minutul 65, lucru pe care nu l-a mai reușit și în minutul 73, la șutul deviat al lui Nistor, mijlocașul fiind la prima sa reușită pentru Pandurii de la revenirea de la Evian. După doar două minute, Pandurii puteau trece în avantaj pe tabela de marcaj, însă centrarea perfectă a lui Shamsin nu a fost ajunsă de dos Santos. Iureșul pandur s-a potolit și nu au mai fost ocazii care să trimită toate cele trei puncte în contul băieților lui Grigoraș, însă nici Steaua nu l-a pus la încercare pe Mingote, așa că scorul a fost cel stabilit de reușita lui Nistor, iar ambele echipe s-au mulțumit cu remiza.
După acest meci, ultimul al etapei a 32-a, Pandurii va deschide etapa cu numărul 33 jucând la Târgu Jiu joi, de la ora 18:30, cu Corona Brașov, ultima reprezentație a echipei gorjene pe propriul teren în actuala stagiune.
Steaua București – Pandurii Târgu Jiu 2-2 (2-0)
Stadion „Ghencea”, fără spectatori
Au marcat: Keseru (min. 8 – din penalti), Iancu (min. 16) / Matulevicius (min. 46), Nistor (min. 73)
Steaua: Niță – G. Matei, Rîpă, Georgevski, Pîrvulescu – Neagu (min. 70 Tîrnovan), Filip – Iancu (min. 83 Vâlceanu), Keseru (min. 46 Varela), Răduț – Piovacari. Antrenor: Laurențiu Reghecampf.
Pandurii: Mingote – Pleașcă, Christou, Erico, Momcilovic (min. 46 Shamsin) – Anton (min. 82 Elton), Breeveld (min. 87 Distefano), Nistor – dos Santos, Matulevicius, Nicoară. Antrenor: Petre Grigoraș.
Cartonașe galbene: Iancu (min. 26), Piovacari (min. 38 și 39), Keseru (min. 44), Rîpă (min. 74), Niță (min. 90+4) / Breeveld (min. 7)
Cartonaș roșu: Piovacari (min. 39)
După parerea mea Pandurii a jucat mult mai bine ca de obicei. Acum e târziu însă sunt sigur ca anul viitor, cu Grigoraș pe bancă vor avea rezultate mult mai bune.