RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Au pierdut și meciul și locul patru

/ 10 martie 2014

Pandurii nu se apropie de succes în fața Astrei de ani buni și nu a făcut-o nici acum. Trupa lui Pustai nu se regăsește, rămâne fără victorie în 2014 și pierde și poziția de cupe europene pe care a stat etape bune până acum.

IMG_8805Pustai i-a păstrat pe teren pe Ungurușan și Christou în ciuda gafelor făcute în primele etape și i-a dat cipriotului rolul lui Breeveld, suspendat pentru acest meci. În centrul defensivei a fost trimis Mamele, în vreme ce Gliwa a debutat pentru Pandurii în partida de la Giurgiu.

După două mari ocazii ale gazdelor în primele minute, replica pandură a venit în minutul 21, când Nicoară a centrat perfect în spatele fundașilor Astrei, dar Bud nu a ajuns să împingă balonul în plasă. Cel mai aproape de gol a fost Buleică, al cărui șut de la 18 metri, ușor deviat, a lovit stâlpul din dreapta lui Coman. N-au marcat pandurii lui Pustai, n-au făcut-o până la pauză nici elevii lui Isăilă, Gliwa intervenind salvator în două rânduri, la șuturile lui Iorga și Seto. Repriza secundă a fost mai puțin animată, Mățel a deschis scorul în minutul 65, printr-o execuție de excepție din lovitură liberă, iar Iorga a făcut 2-0 după alte cinci minute. Faza golului doi va fi trecută de Pustai în categoria gafelor de curtea școlii, Iorga marcând după o repunere a gazdelor de la margine. Abia pe finalul meciului, când Pustai a riscat trimițând în teren mai tot ce avea de profil ofensiv, au apărut ocazii și la poarta lui Coman. Anton a șutat de la distanță și Coman a respins în corner, în vreme ce Shamsin n-a ajuns la șutul-centrare al lui Nicoară.

După meciul de la Giurgiu, Pandurii rămâne fără locul 4, pierdut după succesul vasluian de la Constanța, dar cu un nou căpitan, alesul lui Pustai fiind proaspătul internațional Paul Anton, și cu un nou echipament, de culoare roșie, portocaliul celui de-al treilea rând de echipament de până acum nefiind, probabil, pe placul noilor conducători.

 

Astra Giurgiu – Pandurii Târgu Jiu 2-0 (0-0)

Stadion „Marin Anastasovici”, Giurgiu

Au marcat: Mățel (min. 65), Iorga (min. 70)

Astra: Coman – Măţel, Papp, Găman, Morais – Laban, Seto – Iorga (min. 87 Al. Ioniță), Budescu (min. 60 Cristescu), de Amorim – Ivanovski (min. 46 Yazalde). Antrenor: Daniel Isăilă.

Pandurii: Gliwa – Unguruşan, Erico, Mamele, Momcilovic – Anton, Christou (min. 66 Shamsin) – Buleică (min. 75 Distefano), Nistor, Nicoară – Bud (min. 75 dos Santos). Antrenor: Cristi Pustai.

Cartonașe galbene: Mățel (min. 58) / Erico (min. 64)

Arbitri: Radu Petrescu – Aurel Onița, Ionel Dumitru. Adiționali: Andrei Chivulete, Ovidiu Oprea.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.