Având duminică primul joc în fața propriilor suporteri, oficialii Pandurilor fac toate eforturile ca tribunele să fie cât mai populate simțind că echipa are nevoie de încurajările suporterilor.
În acest sens, conducerea a luat decizia ca peluzele să fie deschise gratis pentru suporteri, iar finanțatorii caută să dea cât mai multe bilete prin rețelele interne. Dacă tribunele vor fi sau nu populate la nivelul așteptărilor rămâne să vedem la ora meciului, cert este că jucătorii și antrenorii simt nevoia suportului venit din public: „Meciul este duminică, la ora 20:00, tot aşteptăm să se încălzească, dar e timp de ploaie și parcă din ce în ce mai frig. Noi sperăm că lumea o să vină la stadion, e un retur greu din care vrem să ne păstrăm locul 4 care duce în Europa”, a mai declarat Pustai.
www.sportingorj.ro