Doru Mihuț: „Cred că aș fi fost un „Maxim”. Eram mai leneș…”
/ 7 aprilie 2013 In Fotbal,Sport in GorjLa 14 ani, junior fiind, debuta ca fotbalist la divizia C, ajungând unul dintre cei mai buni fotbalişti pe care i-a dat Gorjul până acum. Este vorba despre Doru Mihuţ, un talent local ieşit din comun, dar şi cu un temperament ce nu va putea fi uitat vreodată, cel puţin de către gorjeni. Îmbrăţişând acum profesia de antrenor, Mihuţ se arată la fel de deschis când vine vorba despre cariera sa ca și atunci când subiectul se numește Pandurii.
Reporter: Cum se împacă omul de fotbal Doru Mihuţ cu statutul de gorjean? Bănuiesc că e prea tarziu ca să mai părăsiți aceste meleaguri…
Doru Mihuţ: Păi, dacă am părăsit oraşe mult mai importante ca Târgu Jiul, vă daţi seama… Puteam să mă stabilesc şi în Bacău, Oradea, Galaţi. Erau şi bani și tentaţii, dar eu şi soţia am tras spre casă de fiecare dată. Sincer, nu regret nici acum că am rămas aici.
Rep.: Se spune că ați fost cel mai mare talent al fotbalului gorjean. Cum comentați?
D.M.: Păi dar fi culmea să spun nu, dacă lumea crede asta! Dar, pe lângă mine, a mai fost un Găman, un Băluţă, Filip… Iar după aceea Adi Popescu, Cristi Popescu, Popete, Frimu. Nu ştiu dacă pot fi luat eu ca individualitate reprezentativă.
Rep.: Care a fost marele regret al carierei de jucător?
D.M.: Păi adevărul e că am vreo câteva. Că nu am jucat niciun meci în naţionala mare, apoi că am păţit accidentul la mâna dreaptă la meciul Olimpia Statu Mare cu Sighetul Marmaţiei, din Divizia B. În afară de astea, regret că nu am avut şi eu parte de un meci de retragere. Chiar mi-aş fi dorit un joc Dinamo – Pandurii. Am fost jucătorul echipei din Ştefan cel Mare din 1984 şi ei m-au luat de aici de la Târgu-Jiu şi m-au direcţionat către Bacău şi Bihor. Însă, poate cel mai mare reget personal este acela că fiul meu nu mi-a călcat pe urme. A fost mult mai talentat ca mine, dar datorită unor probleme medicale a trebuit să abandoneze fotbalul de performanţă.
Rep.: Cât de mult diferă fotbalul de pe vremea când jucați de cel de acum?
D.M.: În primul rând ca viteză de joc, ca şi tacticizare, ca forţă. Apoi vine partea financiară. A apărut statutul de jucător profesionist. Pe vreme mea, doar dacă jucai la o echipă de top, în 3-4 luni puteai să-ţi iei o Dacie, iar acum iți iei un Audi! Bine, unii au şi Land Rover. O altă deosebire ar mai fi aceea că acum arbitrajul este mult mai sever şi protejează jucătorii, pe când atunci… Încă mai am şi azi desenele de la crampoane pe spate de la „unchiul” Bumbescu sau Iovan!
Rep.: Vă regăsiți într-unul dintre actualii jucători ai echipei Pandurii, ca şi stil de joc?
D.M.: Cred că aş fi fost un Maxim, pentru că ceilalţi fac faza defensivă şi, automat, un efort mai mare. Eu eram mai leneş puţin.
Rep.: Te-a surprins ascensiunea Pandurilor din ultima vreme?
D.M.: Sincer, nu sunt surprins pentru că există un lot bun, condiţii foarte bune, conducere bună. În plus, nu se pune presiune pe jucători şi antrenori, iar tehnicienii care i-am avut au fost destul de buni până acum.
Rep.: Care a fost cel mai bun antrenor dintre cei care s-au perindat pe la Pandurii?
D.M.: E o întrebare mai dificilă… Trebuie să ţinem cont de mai multe aspecte. De ascensiunea echipei şi după joc, de obiective… Unii au fost specialişti în scăpări de la retrogradare, gen Neagoe sau Cârţu, alţii care au pregătit echipa pentru performanţă, gen Grigoraş. Şi să ştiţi că şi pe Badea îl admir foarte mult, deşi este rece ca om, eu îl admir pentru ceea ce face la teren.
Rep.: V-a surprins schimbarea antrenorului de la Pandurii în această iarnă?
D.M.: Eu unul sunt de părerea că nu se va simţi această schimbare şi de aceea eu cred că este una benefică. Şi Pustai are experienţă, a obţinut calificarea cu Mediaşul în cupe europene, deși Gazul era mai slabă decât Pandurii, ca şi echipă. Noi câştigăm acum prin grup, Mediaşul câştiga atunci prin 2-3 jucători. Iar Pustai are şi un plus, este foarte riguros tactic, mi se pare puţin mai organizat decât Grigoraş.
Rep.: Ce şanse au Pandurii să prindă cupele europene la finele acestui sezon?
D.M.: Numai dacă bate pe Petrolul şi Dinamo, acasă, în rest poate să mai piardă afară. Aceste două meciuri vor fi decisive şi să mai aducă încă vreo nouă puncte din deplasare. Cam cu 15 puncte ne putem califica în Europa. Iar pe Dinamo o văd mai periculoasă decât pe Petrolul.
Rep.: Bănuiesc că nu ați rata primul meci al Pandurilor în Europa…
D.M.: Bineînţeles, dar mai e mult până departe. Ar fi ceva extraordinar, intri şi tu la masa celor mari, celor bogaţi. Poate odată ajunşi acolo, vom putea face şi o echipă mai bună, pentru că jucătorii cei mai valoroşi trag la echipele cu pretenţii.
Cea mai plăcută amintire a carierei
„Nu pot să uit niciodată meciul cu Autobuzul Bucureşti. Eram la Pandurii şi am terminat 4-4, după un meci de poveste. Când am intrat eu în teren, în minutul 50, era 3-0, apoi s-a făcut chiar 4-0. Dar la sfârşit a fost 4-4! Am dat atunci două pase de gol şi 2 goluri…”
Mai greu ca antrenor decât ca jucător
După ce s-a lăsat de fotbal, Doru Mihuţ nu a putut să stea departe de fenomen. Aşa se face că a ales să urmeze antrenoratul, în prezent fiind unul dintre tehnicienii Centrului de Copii şi Juniori ai clubului Pandurii Târgu Jiu. Odată cu debutul în noua meserie, fosta mare glorie a Pandurilor mărturiseşte că îi este cu mult mai dificil decât atunci când se afla pe terenul de joc: „E mai greu acum, şi mai ales când lucrezi cu copiii… Norocul meu că este că am un avantaj prin faptul că am şi jucat ceva fotbal. După părerea mea, nu contează neapărat nivelul la care ai jucat, dar te avantajează după ce devi antrenor. Te scuteşte de un studiu mai mare. Bine, în ziua de azi antrenorul trebuie să studieze continuu, fotbalul progreseză fantastic. Dar ce e interesant la mine, că ce am făcut când eram jucător, nu mai fac acum ca şi antrenor. Sunt mult mai liniştit. Dacă am mai fi fost jucători, eu cu Gugu nu am juca azi mai mult de 15 minute, că ne-ar scoate imediat afară la cât de clenţoşi eram!”, mărturiseşte Mihuţ.
Doru Mihuţ, carieră de jucător
Pandurii Târgu Jiu (1979-1980)
Olimpia Satu Mare (1979-1983)
SC Bacău (1983-1985)
FC Bihor Oradea (1984-1986)
Oțelul Galați (1986-1987)
FCM Progresul Brăila (1987-1988)
Pandurii Târgu Jiu (1987-1989)
Minerul Motru (1990-1991)
www.sportingorj.ro
Felicitari Doru,ptr cariera ta sportiva !Am si acum in amintire acel meci cand jucam in div B si am avut revenirea aia fantastica!Multi ar zice acum ca era un blat reusit ,dar in realitate a fost ceva fantastic !Gol in min 87 chiar si daca fost din penalty ,nimeni nu mai credea in revenire…Ultimele minute Joni Bonculescu care juca mijlocas a trecut libero si tu la mijloc de unde ai dirijat tot jocul…A fost fantastic meciul ala cu revenire de la 0-4…