RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Andrieș: „Sunt convins că băieţii vor continua pe drumul care l-au început la Constanţa”

/ 21 martie 2013

Echipa de handbal masculin a Energiei se află în lupta pentru un loc care să-i permită participarea în Cupa României, iar meciul cu CSM București poate fi crucial.

antrenori handbal            „Cu CSM Bucureşti este o partidă în care luptăm direct pentru locul 8. De aceea, eu sper şi sunt convins că băieţii vor continua pe drumul care l-au început la Constanţa, adică exprimarea din teren, atât din punctul de vedere al apărării, cât şi în atac. Cred că s-a înţeles că dacă nu jucăm în echipă şi nu avem răbdare să construim, greu finalizăm. Sper să facem astfel un meci bun pe care să-l câştigăm şi să avem o minivacanţă liniştită înainte de a pregăti ultimele trei etape din acest sezon”, a declarat Liviu Andrieș, antrenorul Energie, despre partida de sâmbătă cu CSM București.

Analizând șansele de a prinde locul 8 la finalul sezonului, Andrieș spune că doar un plus de cinci puncte din aceste ultime jocuri ar da echipei sale siguranța participării în Cupa României: „Şansa noastră este să câştigăm cele două jocuri pe care le mai avem acasă şi să mai aducem minim un punct din deplasare. Bineînţeles, ţinând cont de celălalte rezultate… Pentru că, dacă vrem să prindem 100% locul 8, trebuie să câştigăm cele două jocuri de acasă şi să mai aducem un punct din deplasare. Singura problemă e că avem două deplasări foarte grele”, a punctat tehnicianul târgujienilor.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.