RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Linie de 9 metri sub aşteptări la Energia

/ 20 februarie 2013

Ultimele partide ale echipei sale par să-l fi convins pe tehnicianul Liviu Andrieş de principalele probleme de la Energia. Iar cele mai multe sunt legate de linia de 9 metri, acolo unde interii, dar şi pivotul, nu se ridică încă la nivelul aşteptărilor.

rosca2“Mai este mult de lucru, mai ales la poziţional. Roşca încă nu s-a adaptat, mai are nevoie de timp, dar sperăm să-şi dea drumul la joc cât mai curând. Bine, nici de restul liniei de nou metri nu sunt mulţumit, ca să fiu sincer. Se fac foarte greşeli de pasare, greşeli neforţate, care ne-au costat foarte mult. Şi la meciul cu Bacău şi la meciul cu Suceava, adversarii ne-au taxat, efectiv le-am dat mingea şi ne-au prins imediat pe contraatac. Şi la postul de pivot m-aş fi aşteptat mai mult din partea lui Paul Giotoiu. El trece printr-o perioadă mai grea, să sperăm că uşor-uşor îşi va reintra în forma lui obişnuită pentru că momentan are probleme atât în atac, cât şi în apărare”, spune Andrieş despre problemele cu care se confruntă echipa sa.

Antrenorul Energiei nu uită nici de problema portarilor, care au avut evoluţii extrem de modeste în ultima vreme: “O altă problemă cu care ne confruntăm în ultimele jocuri este cea legată de faza de apărare. La fel şi poarta. Acolo este o problemă pe care sper să o rezolvăm în următoarele trei jocuri. Se simte sau nu se simte lipsa lui Dragomir, noi trebuie să facem în aşa fel încât să găsim alte soluţii”, concluzionează Liviu Andrieş.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.