RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Grigoraş privește în urmă cu mândrie….

/ 8 februarie 2013

Instalat la Oţelul Galaţi, tehnicianul Petre Grigoraş pare să fi rămas cu sufletul alături de Pandurii Târgu Jiu.

grig 1 pagAntrenorul moldovean povesteşte cum a încercat să treacă peste despărţirea de echipa olteană, la care a cunoscut cele mai mari satisfacţii din carieră. Totodată, Grig îşi doreşte o continuare a misiunii sale la Pandurii prin Cristi Pustai.

Reporter: Ce a însemnat capitolul „Pandurii” pentru Petre Grigoraş?
Petre Grigoraş: Încă mi-e destul de greu să vorbesc şi acum despre aceea perioadă de 2 ani şi 3 luni petrecută la Târgu Jiu. A fost una cu totul specială. Sincer, nici eu nu m-aş fi aşteptat să se termine sub forma asta, poate ar fi fost mai drăguţ sub altă formă… Dar nu trebuie să găsim vinovaţi acum. Cert este că nu regret absolut nimic din perioada petrecută la Pandurii, a fost o perioadă extraordinară pentru mine şi echipă, poate cea mai frumoasă perioadă a carierei mele. De aceea îmi vor rămâne în amintire doar momentele plăcute, care nu au fost puţine, jocurile bune, rezultatele bune… Prefer să mă gândesc că am avut o colaborare bună cu toată lumea de acolo, de la fani şi până la conducători.

Rep.: Care credeţi că a fost cea mai mare realizare din mandatul dumneavoastră la Târgu Jiu?
P.G.: Mă bucur că am reuşit să fac acolo ceea ce nu au reuşit predecesorii mei. Însă, recordurile sunt făcute ca să fie doborâte. Aşa cum cred că şi alţii, după mine, vor încerca să facă la fel. Referitor la cea mai mare realizare personală legată de Pandurii, cred că ar fi aceea că echipa s-a transformat dintr-una mai puţin mediatizată, mai puţin spectaculoasă, într-o echipă plăcută ca joc, cu rezultate pe măsură. Apoi, s-au promovat anumiţi tineri, mulţi au ajuns chiar şi la naţională, iar la ora actuală, fără să ţinem cont de jucătorii care au plecat deja, echipa a rămas cu un anumit potenţial pentru performanţă.

Rep.: Apropo de jucători, dealtfel cei care au încercat să vă întoarcă din drum, regretaţi că nu veţi mai fi alături de ei?
P.G.: Evident că da. Am lăsat acolo jucători pe care îi voi respecta toată viaţa. Am trăit multe împreună, şi bune şi rele. Dar suntem cu toţii profesionişti şi vin momente în viaţă când trebuie să luăm anumite decizii. Până la urmă poate aşa a fost mai bine pentru echipă, deci nu trebuie să regretăm nimic.

Rep.: Pe unul dintre jucători, sigur nu mai aveţi cum să-l mai antrenaţi, chiar şi dacă într-o buni zi v-aţi întoarce la Pandurii. E vorba de Maxim…
P.G.: Este greu de făcut acum o analiză referitor la viitorul său în Germania. Cel mai important însă, este faptul că a plecat direct de la Târgu Jiu şi nu a fost nevoie să plece de la altă echipă. Un exemplu de urmat. Bine, Bundesliga e un campionat puternic, cred că Maxim deja realizează asta şi va fi şi mai profesionist de acum încolo. Dar, fiţi convinşi că a fost urmărit de cel puţin de șase luni pentru a putea fi transferat, iar cei care l-au luat pe bani grei, ştiu ce au luat. Este acum şi jucător de naţională.

Rep.: Credeţi că vor mai urma şi alţii după Maxim?
P.G.: Clar! Pentru că el nu e singurul jucător de acolo care în scurt timp va urca şi mai sus. Asta le-am şi spus-o şi lor, jucătorilor. Nu întâmplător unii dintre ei au luat deja contactul cu echipa naţională. Ssunt fotbalişti cu mare potenţial. Un Răduţ, un Nistor, Pleaşcă, Vlad, Voiculeţ, Viera… Din punctul meu de vedere, primul care va pleca după Maxim, va fi Viera.

Rep.: Cum vedeţi misiunea lui Cristi Pustai la Pandurii?
P.G.: Orice e posibil. Însă, după câte îl cunosc eu, va face totul pentru a continua munca mea la nivel de performanţă. În ceea ce priveşte stilul, nu cred că vreun antrenor urmăreşte să copieze pe un altul. Pustai e un antrenor cu experinţă, sunt convins că împreună cu staff-ul şi cu cei din conducere au analizat echipa şi vor încerca rezultate la fel de bune ca ale mele. Mai mult, atâta timp cât nu l-am antrenat şi nu m-a antrenat nici el pe mine, nu pot să-mi dau cu părerea mai departe. Dar, poate că eu am dus o muncă până la un anumit nivel, iar acum va fi continuată mai departe… M-am gândit şi la asta.

Rep.: V-aţi mai „gândit” şi la motivele despărţitii de Pandurii?
P.G.: Nu există niciun motiv special… Poate nu au coincis anumite idei şi atunci ne-am despărţit. Din punctul meu de vedere, la fel cum am venit, am şi plecat. În rest ce pot să mai spun? Decât că fiecare a avut câte o parte de vină. Cred că ar fi fost mai multe soluţii pentru ca eu să fi rămas, dar din păcate, nu s-a întâmplat aşa. Oricum, voi păstra ultima mea discuţie cu domnul Condescu ca fiind strict confidenţială.

Rep.: Totul este deja istorie acum pentru că aţi început o altă misiune. Cum de a-ţi acceptat aşa de repede să preluaţi o altă echipă?
P.G.: Sincer, mi-a fost foarte greu. Deşi nu am arătat-o, m-am simţit extrem de neplăcut odată cu despărţirea de Pandurii. Chiar i-am zis soţiei că poate să vină şi Real Madrid după mine şi nu accept să merg! Doream să stau câteva luni, să analizez în primul rând greşelile şi să nu le mai repet. Însă, am realizat că e mai bine să merg mai departe. Am acceptat cu foarte mare greutate propunerea, chiar dacă au fost mai multe, de la vreo trei-patru echipe. Cei de la Oţelul m-au convins chiar în ultimul moment, cred că a fost cea mai grea decizie pe care am avut-o de luat ca antrenor. Aş vrea să precizez, şi vă dau cuvântul meu, că nu a fost nimic premeditat, nu am plecat de la Pandurii ştiind că merg la Oţelul. Eu când am venit ultima oară la Târgu Jiu, am avut portbagajul plin, nu eram doar în trece…

Rep.: Cum vedeţi returul de campionat?
P.G.: Mult mai dificil decât turul. Orice meci este foarte important. Părţile secunde de sezon sunt foarte dificile pentru că lupta este acerbă, atât pentru cupe europene, cât şi la retrogradare. Eu le doresc Pandurilor să îşi îndeplinească obiectivul, Oţelul să ajungă în finala cupei, iar în campionat să nu retrogradăm. Chiar aş vrea să ne întâlnim la finalul sezonului cu ambele obiective îndeplinite.

Rep.: Un ultim mesaj pentru gorjeni…
P.G.: În primul rând să nu fie supăraţi pe mine, că nu au de ce. Şi să fie alături de echipă şi de noul antrenor. Ştiu că am fost apreciat printre suporteri, la Târgu Jiu, dar echipa lor trebuie să rămână Pandurii, care este o echipă frumoasă, indiferent de antrenor. Şi nu în ultimul rând, m-as bucura ca atunci când vom fi adversari, să ne respectăm reciproc la fel de mult cum ne respectam când mă simţeam ca acasă.

www.sportingorj.ro

Comentează!

3 Comentarii până acum

  • gorj spune:

    extraordinar!!!!!!!!! efectiv nu am cuvinte!!!!!!!!! respect petre grigoras!!!!!

  • Liviu spune:

    a facut destule pentru echipa nu neg, insa a plecat ca un las la otelul, el avand intelegerea inca din toamna(vezi jocul si rezultatele in ultima parte) chiar in ziarele sportive la vremea respectiva s-au alocat spatii destul de largi intalnirii dintr-e domnia sa si narcis raducan, sa fim seriosi doar n-au vorbit de taierea porcului de craciun, vranjes si ceilalti jucatori a fost doar un pretext fals, s-a vazut ca pana la urma n-a venit nici unul la echipa, multumim pt tot ce a facut bun pt echipa insa caracterul o sa il traga mult in jos,degeaba e bun ca meserias cand e deficitar in alte zone.

    • dan spune:

      cred ca si ratarea transferului jucatorului zaharia de la severin era rasuflata,iar narcis raducan s-a miscat imediat…
      Grigoras a premeditat plecarea iar motivele sunt puerile …

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.